Cât de profitabilă poate fi o afacere în industria produselor bio, peste care se suprapune scăderea puterii de cumpărare? Răspunsul vine de la Republica BIO

Senica Micu 04/07/2022 | 10:08 Oameni
Cât de profitabilă poate fi o afacere în industria produselor bio, peste care se suprapune scăderea puterii de cumpărare? Răspunsul vine de la Republica BIO

Cât de profitabilă poate fi o afacere în industria produselor bio din România, peste care se suprapune astăzi scăderea puterii de cumpărare? Răspunsul îl dă Ciprian Stancu, fondator Republica BIO.

Suntem atenți la ceea ce mâncăm sau luăm „de bună“ marfa expusă pe rafturile magazinelor alimentare? Câți dintre noi analizăm ingredientele unui produs înainte de a-l cumpăra? De răspunsul pe care ni-l dăm singuri depinde, în mare parte, starea noastră de să­nă­­tate. Pentru că, așa cum demons­trează studiile medicale, foarte multe dintre alimentele proce­sate, tratate cu tot felul de con­servanți, dar frumos împachetate la raft, fac mai mult rău decât bine. Și cum o nevoie a consumatorului poate duce la apariția unei piețe, în ultimii ani s-au dezvoltat și pe plan local afa­ceri aflate la polul opus, care pro­movează exclusiv alimentele sănătoase. Dar cât de accesibile sunt aceste produse pentru marea masă a consumatorilor?

Deși sunt mai scumpe și se încadrează la categoria „de nișă“, produsele bio s-au remarcat printr-o creș­tere a consumului, în medie cu 20%, în ultimii cinci ani, inclusiv în timpul pandemiei de COVID-19. Se va men­ține acest trend și de aici înainte, pe fondul unei in­flații ridicate, alimentate de războiul din Ucraina și de criza ener­getică?

Ciprian Stancu (44 de ani), fondato­rul Republica BIO, unul dintre cele mai cunoscute nume din domeniu, a luat deja în calcul trei scenarii și este pre­gătit pentru fiecare dintre ele. Mai mult, an­tre­prenorul urmează să lanseze, anul acesta, o nouă divizie pentru dezvol­tarea în Europa a businessului, despre care spune acum că „în al treilea an plin ar pu­tea să gene­reze venituri de cinci milioane de euro“.

Imagine de ansamblu

În luna mai a acestui an, in­dicele prețurilor de consum – care măsoară inflația – a continuat să crească până la 14,5%, în timp ce sa­lariile s-au majorat cu doar 11,4%, în aceeași perioadă, arată datele Institutului Național de Sta­tis­tică. Drept urmare, a scăzut și puterea de cumpărare. „Avem sub 50% angajatori care au luat decizia de a majora salariile angajaților. Prețul produ­selor de bază va fi majorat în continuare, asta pe fondul scum­­pirilor repetate din 2022. Cu acest cadru economic, în care veniturile personale sunt la nivelul anului trecut, dar pre­țurile produselor de bază au crescut cu 40%-60%, totul pe fondul unei inflații fără pre­cedent, este evident că scă­de­­rea consumului va fi cea mai la îndemână so­luție a consumatorului“, detaliază contextul Eugen Saulea, fondatorul ESSA Group, un antreprenor puternic ancorat în piața de retail alimentar modern. Conform spuselor sale, dacă ne raportăm la produsele de bază, cele necesare în consumul curent al unei familii, în lipsa unor venituri salariale adiționale, ca urmare a creș­terii in­flației și pe fondul creș­terilor anunțate pentru al doilea semestru al anului, se esti­­mează o scădere a con­su­mului de cel puțin 12,5%.

Este acest lucru valabil și pen­tru magazinele cu pro­­duse de nișă? Ar putea fi afectate de o diminuare a vânzărilor? În cazul particular al afacerii Repu­blica BIO, înființată în 2014 de Ciprian Stancu, prin care ope­rează magazinul online Repu­blica BIO, este aștep­tată o creș­tere, dar nu sunt excluse și alte scenarii. „În contextul macroeconomic, eu sunt îngrijorat că s-au pierdut foarte mulți bani din piețele speculative. Sunt oameni care au pierdut din piața de crypto, sunt oameni care au pierdut din piețele de capital. Și este foarte posibil ca și piața de real estate să fie afectată. Asta înseamnă venituri mai mici. Iar atunci când pu­terea de cumpă­rare scade, oamenii sunt mai precauți cu ceea ce cum­pără“, face și Ciprian Stancu o scurtă introspecție a tabloului general al pieței din regiune.

În acest context al scăderii accentuate a puterii de cumpărare, mai ales în România, antreprenorul ia în cal­cul trei scenarii posibile în ceea ce privește evo­luția segmentului de produse bio. „Scenariul în care piața crește mai încet, scenariul în care piața stag­nează sau scenariul în care poate să scadă. Oricum ar fi, noi ne-am pregătit cu game de produse mai accesibile, mai ieftine, unde bariera de intrare este de 4 sau 5 lei, ca preț. Dacă nu mai vindem spirulină, care costă, de exemplu, 70 de lei flaconul cu tablete, vindem cantități mari de Sănățele (brand propriu de snacksuri, lansat în 2021, n.r.), care costă 5-6 lei“, de­ta­liază antreprenorul, care lucrează în prezent, îm­pre­ună cu echipa sa, la o nouă categorie de produse, cu un preț de sub 5 lei.

Cu alte cuvinte, Ciprian Stancu își dorește ca în noul context macroeconomic să facă „bio mai acce­sibil, astfel încât să și-l permită o masă mai largă de oameni“. „Categoria de produse bio este accesată în mare parte de consumatori care-și permit să susțină un astfel de coș de cumpărături. Sunt acei consumatori care și-au propus un stil de viață mai sănătos, fiind dispuși să cheltuiască pentru asta. Categoria nu va scădea, există potențial chiar de a se diversifica și, implicit, de a crește“, este de părere Eugen Saulea, de la ESSA Group. Conform spuselor sale, în anii trecuți au fost deschise locații sau au fost create categorii cu produse bio chiar în magazinele care nu aveau clienți pe acest specific. Aceasta a fost o mișcare strategică pentru a atrage un public diversificat de consumatori. „În 2022 au fost remodelate spațiile cu trafic ridicat și a fost crescut spațiul de expunere, fiind mărită sor­ti­mentația, dar și stocurile“, continuă Saulea.

Divizia europeană

În paralel cu dezvoltarea de pro­duse mai ieftine, Ciprian Stancu va lansa anul acesta o divizie dedicată dezvoltării în Europa de Vest a afacerii. De altfel, antreprenorul cunoaște foarte bine piața europeană de produse bio, în prezent lucrând cu cinci fabrici din Europa (în țări precum Olanda, Germania, Italia) – „am urmărit dintotdeauna ca produsele noastre să fie non-China“ – pentru a produce mărcile proprii Republica BIO, care acoperă între 34 și 38% din vânzări. „Până la finalul anului, vom extinde acest număr la șapte sau opt fabrici și, toto­dată, urmează să deschidem o divizie a grupului Republica BIO într-o țară europeană. Ne uităm la Berlin, în Germania. Va fi o reprezentanță acolo și vom lucra cu retaileri mari, care au propriile platforme, cât și cu distribuitori europeni de produse sănătoase. Suntem agreați ca vânzători pe Amazon Germania și, din Germania, extindem către toate țările mari europene, unde Amazon are o amprentă foarte bună“, detaliază Stancu.

Legat de acest nou proiect, în octombrie se vor lansa și două branduri de produse, urmate în februarie 2023 de un al treilea, produse despre care antreprenorul spune că nu poate da detalii în momentul de față. Stancu se așteaptă ca veniturile generate de noua divizie europeană în cel de-al treilea său an de ac­ti­vitate să le egaleze pe cele din România, pe care le estimează la un nivel de cinci milioane de euro la finalul lui 2025, în creștere de la trei milioane de euro, cât estimează vânzările pentru anul în curs. „E o țintă realizabilă“, spune el.

La nivel local, grupul Republica BIO se împarte as­tăzi între magazinul online propriu – prin intermediul căruia sunt vândute atât produsele proprii sub brandul Republica BIO, cât și sub alte mărci, de la aproximativ 100 de furnizori din aceeași categorie bio (cu un total de peste 5.000 de produse în stoc) – și divizia de consumer product, care reprezintă toate brandurile din Republica BIO, dezvoltate de companie, marke­tate și vândute în alte magazine, fie offline, fie online. Grosso modo, produsele Republica BIO pot fi gă­site astăzi în 700 de magazine fizice.

„Din păcate, nu­mele mari din retailul modern nu te bagă în seamă, la modul că nu primești nici măcar un răspuns, să știi dacă oferta ta a fost văzută de cineva, să îți dea un răspuns, oricare ar fi. Eu fac mentorat cu diferite afa­ceri aflate în faza de start-up și mereu le spun că trebuie să răspundă oricărui potențial par­tener care vine cu o propunere. Nouă ne-a fost mult mai ușor să ne lis­tăm pe Amazon, în Germania, decât în orice alt mare retailer din România“, mai spune antreprenorul.

Compania a deschis în 2021 și un depozit de 1.000 de metri pătrați (în chirie) în Mogoșoaia, aproape de București, în urma unei investiții de 50.000 de euro, însă lucrează și cu un depozit partener, unde are în jur de 5.000 de metri pătrați. Anul trecut, compania a avut vânzări de 1,8 milioane de euro, din care 1,3 mili­oane de euro au fost generate de platforma online, iar restul de 500.000 de euro, de divizia de consumer pro­duct. „Anul acesta, estimăm că magazinul online va crește de la 1,3 la 1,5 milioane de euro, pentru că vedem o aplatizare a creșterii, după ce am avut creșteri mari în perioada pandemiei. În schimb, avem o creș­tere explozivă în partea de consumer product“, det­a­liază Ciprian Stancu. Iar acest din urmă segment ar urma să fie și cel care va acoperi diferența până la cele trei milioane de euro, la cât este estimată cifra totală de afaceri pentru 2022. Anul trecut, compania a avut o marjă de profit de 4,9%. Pentru 2022 s-a mers pe o estimare de 10%, dar aceasta a fost făcută înainte de începerea conflictului din Ucraina.

Privit în ansamblul său, comerțul online cu alimente – nu doar cele bio – a crescut semnificativ în 2021. „Din totalul cumpărăturilor făcute de români online anul trecut (un segment care a depășit șase miliarde de euro, n.r.), 15% reprezintă cumpărături de alimente și băuturi. Este o industrie care se dezvoltă accelerat, ca o consecință a perioadelor de restricții și a cererii venite din partea consumatorilor în contextul social-sanitar din această perioadă“, detaliază Anca Toma, director of digital strategy & analytics MTH Digital.

De la idee la business

Afacerea cu produse bio Republica BIO a fost lansată în urmă cu aproape nouă ani, când, potrivit spuselor lui Ciprian Stancu, pe segmentul de e-commerce cu produse bio existau aproxi­mativ 50 de magazine, dintre care au supraviețuit până astăzi mai puțin de 10. „A contat foarte mult ex­periența pe care eu am avut-o cu sănătatea în 2011, când a trebuit să urmez o dietă foarte strictă timp de șase luni și să îmi fac analize medicale o dată la două zile. Devenisem un robot. Atunci mi-am dat seama că ceea ce mâncăm ne influențează chimia organismu­lui, starea de sănătate pe termen lung“, își amin­tește el. Așa a apărut și ideea de a construi un business „cu alimente sănătoase“.

Înainte de a fi antreprenor, Stancu a lucrat 13 ani în Pro TV, unde, în momentul în care a decis să schimbe, ocupa funcția de vicepreședinte de vânzări pe tot grupul din care făcea parte televiziunea – Central European Media Enterprise. „Am pornit acest business «pe șervețel», cu puține cal­cule și cu expe­riență antre­pre­norială zero, dar din convingerea că fac bine oamenilor. Cel mai greu a fost primul an, în care nimeni din echipă nu știa nimic despre online și în care toți banii, 250.000 de euro, într-o primă fază, au fost investiți ca să învățăm. Apoi am învățat încă trei ani din experimente și greșeli“, povestește antreprenorul. Abia din al patrulea an, când brandul a devenit cunoscut, spune că i-a fost mai ușor să lucreze cu segmentul din online.

„Un antreprenor este unul care se aruncă de pe o stâncă și, în cădere, încearcă să asambleze un avion. Doar că nu știe cât durează: dacă se mișcă prea încet, se prăbu­șește. E o mare necunoscută. La noi a durat mai mult decât am estimat.“ Strategic, în 2019, s-a orientat și înspre distribuția către terți, mai precis către ma­gazine naturiste, farmacii sau plafare.

În perspectiva unui viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, Ciprian Stancu se va dedica și agriculturii ecologice, în momentul de față vorbind despre înfiin­ța­rea unei plantații de aluni, care se va întinde pe 20 de hectare, undeva în județele Argeș și Vâlcea (locul unde s-a născut). Proiectul, cofinanţat în pro­porție de 90% prin fonduri europene, are o valoare de peste un milion de euro. „Noi avem astăzi cele 20 de hectare și vorbim de un proiect eligibil. Eligibil în­seamnă că autoritatea care se ocupă de validarea pro­iectelor a spus «da, proiectul îndeplinește toate criteriile pentru a fi finanțat». Doar că s-au terminat banii. El va fi reac­ti­vat în momentul în care vor fi banii disponibili. Pla­nul e să extind terenul prin achiziții, să mai cum­păr încă 50 de hectare“, detaliază antreprenorul.

Până la noi investiții și businessuri, Ciprian Stancu se dedică atât afacerii sale actuale, cât și completării studiilor. Înainte de a deveni antreprenor, a absolvit în România Administrarea Afacerilor. Ulterior, și-a com­­pletat studiile în Marea Britanie și în Statele Unite, prin programe de pregătire în domeniul afacerilor la Massachusetts Institute of Technology și Saïd Business School, University of Oxford. În prezent urmează cursurile de Digital Disruption la Cambridge University. Toate acestea se împletesc armonios cu alte studii și lecturi despre nutriție și medicină, care îi ocupă o mare parte din timp și îl pregătesc să dea mai departe din învățăturile sale.

Tendințe

Că „bio“ a devenit un trend o de­mon­strează și marile rețele de retail modern precum Carrefour, Kaufland, Lidl sau Mega Image, care, în ulti­mii ani, au amenajat spații speciale pentru vânzarea produ­selor din această categorie.

  • PROCENTE. Din studiile de piață reiese că marii retai­leri au încă procente scăzute din total vân­zări anuale, uneori sub 10%, pentru această categorie, însă estimările vi­zează creșteri importante în următorii ani.
  • TOTAL. La modul general, pentru toate categoriile de produse, cifra de afaceri a retailului alimentar modern a fost esti­mată de KeysFin la circa 29 de miliarde de euro în 2021, înainte de previziu­nile despre scăderea consumului pe fondul unei noi crize.
  • ANGAJAȚI. Totalul angajaților din industria de retail alimentar din România a fost de 225.000 în 2020, primul an de pandemie, iar în 2021 a avut o creștere medie de 20%, potrivit datelor din piață.

Acest articol a apărut în numărul 143 al revistei NewMoney.

FOTO: Laszlo Raduly

Senica Micu are o experiență de peste zece ani în presa de business. A scris pentru mai multe publicații, precum Forbes, Money Express și Capital, realizând interviuri cu lideri de companii și antreprenori. În paralel, a coordonat diverse proiecte editoriale și s-a implicat în organizarea unor evenimente.