Cât de periculoasă este, de fapt, robotizarea, baubaul țărilor care duc lipsă de forță de muncă

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Acest articol apare în numărul 19 (10-23 iulie) al revistei NewMoney

Pe de o parte, SUA raportau primăvara aceasta 6 milioane de locuri de muncă neocupate, pe de alta, la nivel mondial, fiecare nou model de robot industrial lansat ia munca a șase oameni. În rea­li­tate, apocalipsa roboților este departe, iar problema pieței muncii este deocam­dată lipsa forței de muncă uma­ne, nu excedentul ei.

Angajații lumii nu ar trebui să aibă motive mari de bucurie. Potrivit unui studiu recent, la fiecare nou model de robot industrial sunt eliminate șase locuri de muncă ocupate de oameni. Automatizarea a intrat în cele mai diverse domenii, de la ra­diologie până la antrenamentul la volei. Cei mai vulnerabili vor fi desigur angajații din statele mai sărace, a căror economie este intens productivă.

Yuval Noah Harari, autorul cărții „Homo Deus“ speculează într-un articol recent, apărut la secțiunea „Opinii“ a Bloomberg pe marginea ascensiunii unei categorii uriașe de oameni inutili care vor trăi ca șo­meri. Totuși, cum se poate explica faptul că automatizarea va avea un asemenea impact, când, în Japonia, una dintre cele mai robo­tizate țări, rata șomajului este de doar 2,8%. Și cum se explică faptul că țări ca Bra­zilia, India, Mexic sau Turcia duc lipsă de forță de muncă înalt calificată și califi­cată? Și de ce SUA raportau 6 milioa­ne de locuri de muncă neocupate la finalul lui aprilie, un record pentru ultimii 16 ani?

Cea mai mare problemă a zilelor noastre este tocmai lipsa forței de muncă, nu excedentul ei. Ratele scăzute ale șoma­jului pun o presiune foarte mare pe guverne și companii pentru a-i pregăti pe oameni să se califice pentru slujbele viito­­rului. Este posibil, da, ca roboții să preia o parte din locurile de muncă ale prezentului, dar știm cum să ne pregătim pentru asta. Măsurile menite să contracareze lip­sa forței de muncă cu care eco­nomiile se confruntă azi vor putea fi folosite și pentru a gestiona surplusurile de angajați.

PRODUCTIVITATE SLABĂ, DE FAPT. Este ușor de decriptat cum povestea lumii-fără-muncă-umană a prins. Avem deja drone, automobile fără șofer, telefoane care pot traduce în cele mai exotice limbi. Dar David Autor, economist specializat pe piața muncii în cadrul MIT, crede că oamenii supraestimează rapiditatea cu care mașinile vor prelua munca făcută de om.

„Ce se sugerează acum este mult peste ce poate omenirea la acest moment și este doar un soi de marketing și PR pentru fondurile de investiții cu grad ridicat de risc“, este de acord și Matt Busigin, director de co­municare în cadrul Hover Networks Inc., companie de telefonie din New York.

Dacă fenomenul înlocuirii oamenilor de către mașini s-ar manifesta deja, s-ar vedea și în statistici. Doar că nu se vede. Pro­ductivitatea muncii este definită de economiști drept ce produce economic un om într-o oră de muncă. În teorie, cifra (productivității) tinde spre infinit în momentul în care ultimul angajat din lume ar înceta să mai muncească. Ceea ce este imposibil. De exemplu, productivitatea afa­cerilor non-agricole a crescut în medie cu 1,2% anual din 2007 până în 2016, o scădere de la rata de creștere de 2,6% cât era între 2000 și 2007.

Deficitul de forță de muncă generat de productivitatea slabă a fost agravat și de forțele demografice. Japonia are o forță de muncă îmbătrânită. Cea a Chinei a început să se împuțineze, efect direct al po­li­ticii „un singur copil“. „În SUA, gene­rația baby boomers este în pragul pensionării“, atrage atenția Gad Levanon, economist- șef pentru America de Nord în cadrul grupului de cercetare Conference Board. „De­fi­citul de forță de muncă va continua până prin 2030“, anticipează acesta. Ce ur­mează? „Nu aș putea vorbi despre un viitor prea îndepărtat. Cine știe, poate in­te­ligența artificială va prevala așa cum spun unii azi“, crede el. „Dar cred că, la ni­­velul la care suntem acum, chiar și o creș­tere modestă a ratei de angajare este suficientă pentru ca presiunea asupra pieței muncii să continue.“

DEFICIT DE TALENTE. Deficitul de pe piața muncii se manifestă ca deficit de competențe, de fapt, deoarece angajatorii nu au nevoie doar de oameni ca prezență, ci mai ales de talente. Într-un top din 2016, SUA s-au aflat pe locul al nouălea ca deficit de talente în rândul țărilor din Or­ga­nizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), după Japonia, India, Brazilia, Turcia, Mexic, Grecia, Australia și Germania, potrivit Jonas Prising, CEO și președinte al ManpowerGroup.

Viața este dură pentru șomeri sau pentru cei care sunt nevoiți să muncească sub calificarea lor. Între 1979 și 2000, SUA au pierdut 8 milioane de locuri de muncă în sectorul de producție și au recuperat mai puțin de 1 milion de atunci. Rata de an­gajare în sectorul minier a scăzut cu 42% de la sfârșitul lui 2011 încoace. Chiar dacă viitorul va valoriza în mod clar munca inteligentă, totuși astăzi cele mai multe locuri de muncă disponibile sunt pentru infirmieri, angajați la bucătăriile fast-food, bodyguarzi etc. În medie, băr­bații americani nu câștigă acum mai bine decât în anii ’80. Jamie Dimon, CEO al JP Morgan Chase, indică un declin al ratei de angajare tocmai în segmentul cel mai apt de muncă – 25-54 de ani.

Devenind high-tech, munca în fabrică a devenit atractivă pentru unii, dar descu­rajantă pentru alții. „Muncitorii de linie trebuie să gestioneze azi sisteme robotice complexe“, spune Blake Moret, CEO al companiei Rockwell Automation Inc. (Milwaukee).

Se generalizează un soi de sentiment de dislocare. Dimensiunile forței de mun­­că americane – cei temporari, contractori independenți, freelanceri sau cu contract permanent – s-a dublat aproape în ultimii 20 de ani. Nu este viața pe care majoritatea angajaților să și-o dorească, potrivit unui raport din 2016 al Comisiei pentru Muncă, Angajați și Tehnologie, un proiect al Bloomberg LP și al fundației Noua Ame­rică. Un venit stabil și sigur este o dorință mai importantă decât dorința de a face mai mulți bani, nota J.D. Vance, membru al Comisiei.

În mare măsură, teama de automati­zare este alimentată de premisa că substituie munca umană. Adesea, se întâmplă și asta. Dar de cele mai multe ori este com­plementară și-i ajută pe oameni. În viitor, cei care vor transforma automatizarea în avantajul lor vor fi mult mai edu­cați. Vor putea exploata mai bine toate invențiile tehnologice pentru că se vor dovedi mai adaptabili. Este deja cazul.

Michael Spence, câștigătorul Premiului Nobel în Economie, se declară optimist pe termen mediu. „Adevărul simplu este că, dacă vrei să vorbești despre cum va fi lumea peste zece ani, e greu de spus. Oamenii ar trebui să se concentreze ca tran­ziția la viitor să se facă cât mai eficient și mai puțin dureros posibil în loc să se vaite despre ce va urma“, ne sfătuiește Spence.

O veste bună, dacă nu o știați deja: do­rin­­țele umane sunt infinite. Copiii fermie­ri­lor de ieri sunt astăzi maseuri, terapeuți, logopezi sau videospecialiști. Așa că, ce vor fi și ce vor face nepoții lor este aproa­­pe imposibil de anticipat.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Frisoane” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Cu datele pe care le avem, oamenii supraestimează rapiditatea cu care mașinile vor prelua munca făcută de ei.[/vc_column_text][vc_column_text]

• ANGOASE VECHI. Teama că oamenii rămân șomeri din cauza tehnologiei nu este nouă. În 1964, oameni de știință și activiști atrăgeau atenția că o revoluție cibernetică va duce la o producție nelimitată care îi va afecta pe săraci, pe cei lipsiți de competențe și pe șomeri.
• DEFICIT. În 2016, SUA s-au aflat pe locul al nouălea ca deficit de talente în rândul țărilor OCDE, după Japonia, India, Brazilia, Turcia, Mexic, Grecia, Australia și Germania.
• DOAR PR. Baubauul este doar un soi de marketing și PR pentru fondurile de investiții care vânează idei cu risc ridicat.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Peter Coy; adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images