Cât de aproape suntem de era mașinilor zburătoare

Viitorul pe care l-am așteptat e aici. Dar unde sunt mașinile sale zburătoare?

O legendă urbană veche de când lumea auto spune că, în 1885, când Karl Benz și-a condus Motorwagen-ul – primul automobil din lume – pe o stradă publică din Manheim, Germania, un gură-cască martor la eveniment i-ar fi spus unui prieten: „Uau! Uită-te la chestia aia! N-ar fi grozav dacă ar putea zbura?“.

Înapoi în prezent

De când au existat mașinile, se pare că șoferii și-au dorit ca prețioasele lor să poată să ajungă și în aer. În 1917, la doar 14 ani după primul zbor cu avionul motorizat al fraților Wright, pionie­rul aviației Glenn Curtiss a dezvăluit un au­tomobil înaripat, cu propulsie spate. A reușit câteva salturi scurte în aer, dar nu a decolat cu adevărat. Ani mai târziu, în 1949, în urma a numeroase prototipuri aban­donate și a mai multor eșecuri fatale ale potențialilor pionieri ai mașinilor zbu­ră­toare, inginerul aerospațial Moulton „Molt“ Taylor a prezentat lumii Aerocar-ul, o struțo-cămilă care se transforma din avion în mașină în doar 15 minute, prin demontarea și depozitarea aripilor și a cozii într-un compartiment special. Prototipul a funcționat fără probleme, iar Ad­mi­nistrația pentru Aeronatică Civilă a SUA a certificat în 1956 Aerocar-ul drept navigabil. Din păcate, mașina lui Taylor nu a primit niciodată un număr suficient de comenzi pentru a ajunge în faza de producție în masă. S-au construit doar șase. Există toate și acum, și chiar se spune că trei dintre ele încă pot zbura ca-n prima lor zi.

Derulând pe repede înainte prin timp și casete video, până spre ultimele scene ale celui mai mare blockbuster de la Hollywood din 1985, „Înapoi în viitor“, excentricul savant Doc Brown le promite adoles­cenților Marty McFly și Jennifer Parker că îi va duce într-un viitor în care nu mai e nevoie de drumuri, pentru că mașinile pot zbura. Anul în cauză? 2015. La cum stau as­tăzi lucrurile, s-ar putea spune că s-a în­șelat cu cel mult zece ani.

La sfârșitul lunii trecute, AirCar, mașina zburătoare dezvoltată de compania slo­vacă Klein Vision, a primit undă verde pentru a zbura pe teritoriul Uniunii Europene (UE), alături de avioane, elicoptere și drone. După 70 de ore de teste în zbor și peste 200 de decolări și aterizări reușite, mașina a primit certificarea Autorității Slovace pentru Transporturi, care este valabilă pe tot teritoriul UE. „Certificarea AirCar deschide ușa producției în masă de mașini zburătoare foarte eficiente. Totodată, este confirmarea oficială și finală a capacității noastre de a schimba pentru totdeauna că­lătoriile pe distanțe medii“, spune Stefan Klein, inventator, pilot de teste și șef al echi­pei de dezvoltare a prototipului.

AirCar este un vehicul dual-mode cu două locuri, cu o masă de o tonă, echipat cu un motor BMW de 1,6 litri pe benzină, care se poate transforma dintr-o mașină într-o aeronavă prin apăsarea unui buton. În testele oficiale a efectuat viraje bruște de 45 de grade, a atins viteze maxime de 190 de kilometri pe oră și a parcurs în 35 de minute cei aproape 100 de kilometri din­tre aeroporturile Nitra și Bratislava. Compania lucrează acum la un model destinat producției de masă, care va fi echipat cu un motor ADEPT Airmotive și o elice cu pas variabil, despre care Klein spune că va putea atinge viteze de 300 km/h și va avea o autonomie de 1.000 de kilometri. Se aș­teaptă ca acesta să fie certificat în urmă­toarele 12 luni.

„Până în 2023 sperăm să facem primele livrări“, spune și Patrick Hessel, CEO al Aero­Mobil, la rândul ei o companie slovacă, a cărei promisiune este „o super-mașină cu super-puteri care se conduce normal și e ușor de pilotat“. La fel ca rivalul AirCar, e un model convertibil, trecerea de la autoturism la aparat de zbor realizându-se automat, în doar trei minute. Ambele pot fi con­duse pe șosele, dar necesită o licență de pilot pentru a zbura și o pistă de pe care să decoleze și să aterizeze. În teorie, sunt genul de aeronave rutiere destinate în special colecționarilor și pasionaților, bo­gați, de mașini exotice de ultimă gene­rație. De altfel, prețul de retail al AeroMobil, de aproximativ 1,2 milioane de dolari, vorbește de la sine.

Taximetrie pe verticală

Există însă și o altă categorie de mașini zburătoare, considerată mult mai complexă și cu po­ten­țial mai mare pe termen lung: aparatele eVTOL (tehnologie care permite decolarea și aterizarea pe verticală) complet autonome, asemănătoare dronelor, propulsate de motoare electrice sau hibride, pe care oricine le poate folosi. „Nu sunt un fan al conceptului de mașină zburătoare. Prefer taxiurile aeriene autonome. Au mai mult sens. Elimină eroarea umană în zbor, eli­be­rează un loc pentru un alt pasager, de­co­lează și aterizează pe verticală și nu ocupă prea mult spațiu în orașe“, spune Alex Zosel, cofondator al Volocopter GmbH, con­structor german finanțat parțial de con­cernul Daimler.

În septembrie 2017, un prototip al unei versiuni fără pilot al așa-numitului taximetru aerian autonom (AAT) al companiei a fost testat cu succes în Dubai, oraș care speră să aibă o flotă de taxiuri zburătoare fără pilot care, până în 2030, să gestioneze cel puțin 25% din totalul traficului său urban de pasageri. „Ne așteptăm să avem primele rute comerciale în următorii trei până la cinci ani și o acoperire completă a mega-orașelor în următorii 10-15 ani. Apoi, călătoria cu un taxi aerian va fi la fel de nor­­mală ca una la sol în zilele noastre“, mai spune Zosel.

Până în 2035, arată un studiu al companiei americane de consultanţă Oliver Wyman, taximetrele zburătoare ar putea ajunge să reprezinte o piață de peste 35 de miliarde de dolari, acoperind între 60 şi 90 de oraşe din lumea întreagă, mai ales me­tropole foarte aglomerate din Asia şi din cele două Americi. „La nivel global, aproape 50 de orașe iau în considerare în momentul de față fezabilitatea urbanității mobile aeriene, iar majoritatea aplicațiilor se con­centrează pe dronele de marfă, care în cele din urmă vor deschide piața vehiculelor de pasageri“, spune și Joe Praveen Vijayakumar, senior-analist al Frost & Sullivan.

Volocopter mai are în portofoliu și un model eVTOL funcțional, dar încă nu e complet autonom. VoloCity este 100% elec­tric, are două locuri și se pilotează cu ajutorul unui joystick. Echipat cu 18 ro­toare şi nouă baterii, poate zbura până la 30 de minute cu o viteză de aproximativ 110 km/h, la altitudini de 300-400 de metri.

Privind (subiectiv) dincolo de previziunile de piață, Sam Bousfield, un fost arhitect și pilot privat, fondator al Samson Sky, care a proiectat și construit mașina zbu­ră­toare Switchblade, consideră că „eVTOL-urile au un dezavantaj distinct“. „Le lip­sesc infrastructura, tehnologia și regle­men­­tările – acestea sunt trei obstacole uriașe. O abordare pe modelul taximetrelor terestre func­ționale funcționează doar dacă ai unde să aterizezi la destinația exactă. Iar în acest moment nu există prea multe helioporturi. În schimb, aproape fie­care oraș are un aeroport. Și toate reglementările pentru pilotarea unei aeronave sunt deja în vigoare“, detaliază Bousfield, care speră să vândă Switchblade sub for­ma unui kit de construcție, la un preț de aproximativ 120.000 de dolari în forma sa de bază.

În tabăra susținătorilor eVTOL îi găsim (și) pe chinezii de la EHang, un producător de drone care se poziționează drept „un mare susținător al vehiculelor aeriene autonome (AAV)“, după cum spune unul dintre purtătorii săi de cuvânt. Compania și-a prezentat primul model de AAV pentru transport aerian de pasageri pe distanțe scurte la Consumer Electronics Show, în 2016, iar de atunci susține că a efectuat mii de ore de teste de zbor – multe cu pasa­geri umani – în China, SUA și Dubai. Mode­lul propus este proiectat pentru zbor complet automatizat; pasagerul introduce destinația dorită pe un ecran și apoi apasă un buton de „decolare“. Deocamdată, poate zbura până la zece mile sau aproximativ 23 de minute. Un model cu doi pasageri este în curs de dezvoltare.

Imposibilul posibil

La mijlocul lui iulie 2021, Joby Aero Inc. – o companie din California în care Uber a investit 125 de mi­lioane de dolari –, care dezvoltă un taxi aerian 100% electric pentru servicii comer­ciale de pasageri, a anunțat că a efectuat cu succes, cu o singură încărcare, un zbor de aproape 260 de kilometri, cu decolare și aterizare verticală. „Am reușit să reali­zăm ceva ce mulți considerau că este imposibil cu tehnologia de azi“, spunea atunci JoeBen Bevirt, fondator și CEO al Joby. Taximetrul său zburător poate transporta un pilot și patru pasageri la viteze de până la 320 km/h și ar urma să îl vedem într-o flotă operațională până în 2024. Compania a încheiat deja un parteneriat cu operatorul de parcări supraetajate REEF Technology și cu compania imobiliară Neighborhood Property Group (NPG) pentru a construi infrastructura necesară operării taximetrelor sale aeriene. „NPG și REEF au o rețea imbatabilă de clădiri pe întregul teritoriu al Statelor Unite și suntem încântați să lu­crăm cu ei pentru a le identifica pe cele care vor deveni coloana vertebrală a viito­ru­lui nostru serviciu“, declara același Bevirt.

O rețea de porturi aeriene ar putea pă­rea mai degrabă o idee extravagantă în momentul de față, dar conceptul e bine primit de mai multe administrații ale ora­șelor din SUA. Houston, Los Angeles și Orlando și-au anunțat deja disponibilitatea de a crea infrastructură pentru taxiuri zburătoare și alte vehicule similare. În cazul SUA, o flotă de 4.000 de AAV-uri ar pu­tea transporta în fiecare zi până la 80.000 de pasageri, arată un studiu al companiei de consultanță Booz Allen Hamilton; ceea ce înseamnă apariția unei piețe de aproximativ 2,5 miliarde de dolari în doar primii ani de funcționare. În Marea Britanie, guvernul de la Londra sprijină construirea la Coventry a ceea ce e anunțat drept primul hub operațional din lume pentru taxiuri aeriene și drone de marfă. Proiectat de Urban Air Port, companie britanică susținută de Hyundai, ar urma să devină operațional încă de anul acesta.

Cât de departe vor ajunge mașinile zbu­rătoare depinde însă de modul în care industria va reuși să treacă peste câteva obstacole-cheie. „Acestea includ gradul de acceptare al publicului, producția de mare volum, investițiile în infrastructura digi­tală, energetică și fizică, precum și dezvol­tarea unui sistem de management al traficului aerian super-automatizat“, consideră Jennifer Richter, avocată americană spe­cia­lizată în legislația privind dronele și taxiurile aeriene. „Imaginați-vă reglementarea rutelor de trafic aerian și apoi înmul­țiți cu un milion.“

Văzute prin prisma acestui calcul, multe dintre predicțiile momentului sunt încă extrem de optimiste. Pe de altă parte, dacă e să îl ascultăm pe astrofi­zicianul Neil deGrasse Tyson, mașinile zbu­rătoare sunt, de fapt, de mult printre noi. „Și se numesc eli­coptere.“

FOTO: Getty