Ultimii ani au arătat că industriile creative oferă locuri de muncă, încurajează turismul și sporesc veniturile antreprenorilor locali. Viitorul artiștilor români e susținut și prin Concertul Regal Caritabil, programat pe 25 octombrie și organizat cu sprijinul celor mai mari afaceri din țară.
Vineri după-amiază, după orele de școală, Teodora Todoran (17 ani) nu se duce acasă. Se grăbește către gara din Târgu Mureș. Un drum cu trenul de șase ore e singura sa posibilitate să ajungă la timp în București, pentru repetiția generală de a doua zi a maestrului dirijor Tiberiu Soare cu orchestra Operei Naționale. Se repetă Prokofiev, spectacolul de balet „Romeo și Julieta“, programat duminică. După repetiție, Teodora are ocazia, împreună cu ceilalți bursieri muzicieni ai Fundației Regale Margareta a României, să stea de vorbă cu marele dirijor, ca parte a programului de mentorat al fundației pentru tinerele talente.
„Maestrul ne-a oferit sfaturi pentru viitorul nostru. Ne-a spus că în artă există două feluri de personaje: cei nativi și cei care devin artiști, care muncesc să devină mai buni. Eu am talent nativ, acum vreau să evoluez spre cei care devin tot mai buni“, spune ambițioasa adolescentă, care studiază vioara de 11 ani.
Dintre toate perioadele și genurile muzicale, Teodora preferă perioada romantică, celebră pentru Beethoven, Brahms, Chopin, Wagner. Preferații ei sunt însă Ceaikovski și Musorgski, ale căror partituri le-a și interpretat ca parte a Orchestrei Regale de Tineret a Olandei, ce recrutează talente din toată Europa.
Teodora va fi unul dintre artiștii care vor urca pe scena Ateneului Român pe 28 octombrie, la concertul „bobocilor“, care urmează marelui Concert Regal Caritabil din 25 octombrie. Atunci, bursierii fundației, care au devenit între timp mari vedete ale scenelor lirice internaționale, precum tenorul Ioan Hotea sau mezzosoprana Martiniana Antonie, vor cânta pentru o audiență din care nu va lipsi Familia Regală a României.
Un bilet de categoria I costă 300 de lei, iar toate fondurile strânse vor merge către bugetul următorului an de program „Tinere Talente“, prin care fundația le oferă burse de studiu celor mai talentați tineri artiști români aflați în situații materiale dificile.
„Noi încercăm de 15 ani să sprijinim acești tineri talentați și am căutat cea mai bună metodă prin care să o facem“, spune Mugurel Mărgărit, directorul Fundației Regale Margareta a României.
Organizația acordă an de an în jur de 30 de burse, în domeniile muzical și vizual. „Este o selecție deschisă, adresată tinerilor între 14 și 24 de ani, elevi sau studenți la o școală de muzică sau de arte vizuale, în două etape“, explică procesul Mugurel Mărgărit. „Mai întâi îi rugăm pe candidați să ne trimită un dosar în care să ne spună cine sunt ei, să ne trimită o scrisoare de intenție, să ne descrie situația lor artistică, dar și cea materială“, descrie el modul de organizare. „Mergem apoi mai departe cu ei către un juriu de specialitate, astfel încât selecția să fie bine făcută. Juriile acestea sunt formate din artiști consacrați, din profesori, din oameni care sunt foarte bine conectați la lumea muzicii sau a artelor vizuale. Deja, în această fază, noi nu mai avem niciun cuvânt de spus“, precizează directorul Fundației Regale.
O bursă anuală este în valoare de aproximativ 2.000 de euro, dar bursierii primesc, pe lângă bani, „evenimente de promovare, mentorate, masterclassuri și tot felul de lucruri“, spune Mugurel Mărgărit. „La muzică, copiii aleg să-și ia din bursă instrumente muzicale, să participe la concursuri internaționale sau să se înscrie la tot felul de cursuri“, precizează el. „Sau, în zilele noastre, la muzică nu este un lucru neobișnuit ca ei să aibă nevoie de o tabletă, astfel încât să-și poată pună partiturile pe tabletă sau să aibă acces la bucăți muzicale pe internet.“
Evenimentele de promovare sunt organizate în așa fel, spune directorul Fundației Regale, încât tinerii să aibă cât mai multe recitaluri, să fie expuși unui public cât mai larg. „Concertele sunt organizate cu partenerii noștri în muzee, diverse locuri de cultură. Anul ăsta, de exemplu, au fost prezenți și la Festivalul George Enescu, în Piața Festivalului“, explică Mugurel Mărgărit.
Fundația a acordat, în cei 15 ani de când funcționează acest program, în jur de 400 de burse, iar bugetul anual se ridică în prezent la aproximativ 150.000 de euro.
Această sumă nu acoperă doar bursele, ci și toate evenimentele și, implicit, costurile acestora. „De la lumini și până la sonorizare, închirierea de instrumente muzicale, tot ce înseamnă asta. Expoziții cu printuri și lucruri de genul ăsta. O tabără pentru bursieri, în fiecare an“, spune directorul Mărgărit.
Aproape jumătate din suma necesară programului, 70.000 de euro, a venit în acest an de la Kaufland România.
Cea mai mare parte din bugetul pentru „Tinere Talente“ vine de la diverse companii care investesc în cultură, ca bun ce contribuie, deseori subestimat, la dezvoltarea oricărei economii. Pe listă se mai află alte nouă firme mari, inclusiv Dedeman. Dragoș Pavăl, cofondatorul companiei, este discret în privința detaliilor financiare. „Ne motivează dorința de a înfrumuseța peisajul cultural al țării noastre prin susținerea tinerilor talentați. Suntem ferm convinși că artele și cultura reprezintă piloni esențiali în construirea unei societăți prospere“, spune Pavăl. „Pentru noi, e o modalitate de a recompensa comunitatea care ne-a susținut în fiecare pas al celor peste 30 de ani de existență“, spune cofondatorul celui mai mare grup antreprenorial local.
„Avem mult sprijin și din partea unor instituții de cultură, care ne pun la dispoziție spații. Pe lângă colaborarea cu Festivalul Enescu, tinerii artiști plastici își expun lucrările pe gardul Muzeului Municipiului București, de pe Calea Victoriei, la Casa Cesianu“, exemplifică Mărgărit.
Susținerea viitorului artistic este extrem de important, spune el, pentru că „arta umanizează, ne face să fim mai buni și ne poate surprinde prin senzațiile care se nasc în noi de aproape, nu de la televizor“.
Teodora Todoran se pregătește deocamdată pentru bacalaureat și pentru examenul la Conservator. După asta, orice e posibil. „Mi-aș dori să continui pe această cale, pe partea solistică, dar și să fac parte dintr-o orchestră ar fi foarte frumos. Aș vrea să rămân în România, dar știu că sunt foarte multe posibilități în Occident.“
Și la noi, și peste Ocean, arta contribuie enorm la economie.
Acest articol a apărut în numărul 174 al revistei NewMoney
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a…
Liderul industriei de profil care oferă cea mai diversificată platformă de tranzacționare pentru bijuterii, produse…
Dogwifhat (WIF), moneda meme care continuă să stârnească un val de conversații în comunitatea crypto,…
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãţi…
Peste 300 de tone de peşte şi produse din peşte au fost verificate de comisarii…
Grupul Mol a înregistrat în primul trimestru un profit înainte de impozitare de 382 milioane…
Acest website folosește cookies