Cât câștigă un europarlamentar: Salariul, diurnele și indemnizațiile pot să depășească 1 milion de euro în 5 ani de mandat

NewMoney 24/05/2019 | 15:48 Ştiri
Cât câștigă un europarlamentar: Salariul, diurnele și indemnizațiile pot să depășească 1 milion de euro în 5 ani de mandat

Miza alegerilor europarlamentare din 26 mai nu este doar una politică, ci și una financiară, în condițiile în care în care un aleșii europeni încasează doar din salariu aproape 7.000 de euro lunar, la care se mai adaugă diurne și indemnizații. Iată cum sunt împrățite veniturile aleșilor de la Bruxelles:

Potrivit Statutului unic al deputaților adoptat în 2009, toți deputații în Parlamentul European primesc același salariu, stabilit la 38,5 % din salariul de bază al unui judecător al Curții Europene de Justiție.

Prin urmare, eurodeputații sunt remunerați cu 8.757 de euro brut, în fiecare lună lunar. Din această sumă se scad impozitul comunitar și contribuțiile la fondul de asigurări sociale, astfel că un parlamentar european ajunge să primească în mână 6.824 de euro. Din această sumă, unii aleși sunt obligați de legislația din statele din care provin să mai plătească un impozit național suplimentar.

Pentru că cea mai mare parte din activitatea eurodeputaților se desfășoară la Bruxelles sau Strasbourg, Parlamentul European le decontează cheltuielile de călătorie până la cel mult 4.454 de euro pe an. Pe lână acești bani, aleșii mai primesc și o diurnă în valoare de 320 de euro pe zi, din care să își acopere cheltuielile cu cazarea și mesele.

Parlamentul European îi penalizează, însă, pe eurodeputații leneși. Diurna este înjumătățită în cazul în care aceștia nu participă la mai mult de jumătate din voturile din plen, chiar dacă ei au fost prezenți și au semnat registrul de prezență.

Aceștia mai primesc de asemenea 4.513 euro lunar pentru biroul de parlamentar, sumă care cuprinde de la chirie și costuri administrative, la  organizarea de conferințe și expoziții. La aceste birouri, europarlamentarii au dreptul să își angajeze și cel mult trei asistenți care să îi ajute în activitatea de la Bruxelles, pentru care primesc cel mult 24.943 de euro pe an. Însă, ccești bani nu le sunt plătiți direct, iar asistenții nu au voie să nu fie rude cu aleșii europeni.

Prin urmare, parlamentarii europeni ajung să încaseze și mai mult de 1 milion de euro într-un mandat de cinci ani.

Aleșii europeni continuă să fie plătiți de Parlamentul European și după ce aceștia ăși încheie mandatele. Toți eurodeputații primesc o indemnizație tranzitorie echivalentă cu salariul lor, pentru un număr de luni egal cu numărul de ani în care au fost deputați în PE, perioadă limitată totuși la  doi ani.

De asemenea, deputații au dreptul la pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 63 de ani și carereprezintă 3,5 % din salariul pentru fiecare an complet de exercitare a mandatului, fără a depăși însă 70 % în total.

În România, parlamentarii primesc o indemnizație de 13.000 de lei brut, o sumă forfetară de 20.000 de lei, diurne, dar și decontări pentru cazare și transport. În total, un senator sau deputat încasează aproape 40.000 de lei lunar, potrivit ziare.comadică puțin peste 500.000 de euro în cei cinci ani de mandat.


Foto:  Hepta/Mediafax