Cartierele unde locuitorii au cele mai accesibile magazine și restaurante

Gabriel Bucur 26/07/2017 | 17:06 Ştiri
Cartierele unde locuitorii au cele mai accesibile magazine și restaurante

 

Oradea, Târgu Mureș și Timișoara sunt clasate pe primele trei locuri în topul orașelor în care locuitorii au cel mai bun acces la magazine și restaurante, arată o analiză realizată de platforma de imobiliare Storia.ro, în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research.

Clasamentul celor mai avantajoase zece orașe din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante este completat, în ordinea notelor obținute, de Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Brașov, București, Râmnicu Vâlcea, Cluj-Napoca și Craiova.

La polul opus, ultimele poziții sunt ocupate de Alexandria, Ilfov și Giurgiu, iar în clasamentul celor mai dezavantajoase zece orașe se mai află Brăila, Botoșani, Iași, Vaslui, Zalău, Buzău și Satu Mare.

Topul regiunilor cu cel mai bun acces la magazine și restaurante este condus de București (plus Ilfov), urmat de Banat și Oltenia. Celelalte poziții sunt ocupate, în ordinea notelor, de Crișana, Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea și Moldova, arată studiul, care analizează percepția cetățenilor asupra accesului la magazine.

Cartierele cu cel mai bun acces la magazine și restaurante

Cele mai avantajoase cartiere din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante sunt Nufărul din Oradea, Cartierul Central din Pitești și Piața Unirii din București, iar la polul opus se află Centura din Târgu Jiu, Confecții din Arad și Cartierul Semicentral din Giurgiu.

Cele mai avantajoase trei cartiere bucureștene din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante sunt Piața Unirii, Vitan Mall și Nicolae Grigorescu, urmate de Titan, Balta Albă, Basarabia, Vitan, Dristor, Sălăjan și Aviației. Pe de altă parte, cele mai dezavantajoase trei cartiere bucureștene sunt Ferentari, Antiaeriană și Baicului.

Pentru orașul Brașov, cartierele desemnate de locuitorii lor ca fiind cele mai avantajoase din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante sunt Centrul Istoric, Astra, Centrul Civic, Gării și Tractorul. În Cluj-Napoca, cele mai avantajoase cartiere sunt Centru, Mănăstur, Între Lacuri, Mărăști și Gheorgheni.

Orădenii au votat Nufărul, Rogerius, Centru Civic, Decebal și Iosia-Nord ca fiind cele mai avantajoase cartiere, iar locuitorii Sibiului au ales Central, Hipodrom 3, Cedonia, Orașul de Jos și Mihai Viteazul ca fiind cartierele cu cel mai bun acces la magazine și restaurante.

Pentru locuitorii Iașiului, cartierele aflate pe primele cinci poziții sunt Tudor Vladimirescu, Centru Civic, Podu Roș, Alexandru cel Bun și Gara. În Timișoara, cele mai avantajoase cartiere din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante sunt Steaua și Circumvalațiunii, urmate de Complex Studențesc, Sagului și Lipovei.

 


FOTO: Mediafax

 

 

 

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.