Car(n)e pe care. De ce carnivorele devin gazdele unor virusuri care, suferind mutații, ajung să se instaleze în gazde umane?

De ce carnivorele devin gazdele unor virusuri care, suferind mutații, ajung să se instaleze în gazde umane? Se pare că tocmai consumul de proteine (carne) le permite să incubeze virusuri care devin un pericol și pentru oameni.

În noiembrie 2020, lumea se confrunta cu un nou vârf de infectări în al doilea val al pandemiei de COVID-19. Guvernul da­nez făcea public faptul că fusese iden­tificată o nouă variantă a coronavirusului SARS-COV-2 într-o fermă de nurci. Prima teamă – se va răspândi rapid și printre oameni și va fi mai rezistentă la vacci­nuri.

Pentru Clare Bryant, profesoară la Uni­versitatea Cambridge, a fost momentul de care s-a temut cel mai tare, rememo­rează acum.

Împreună cu echipa a început să se uite mai atent la speciile din ordinul carnivorelor, mamiferele care se hrănesc cu carne – de exemplu, câinii, pisicile, urșii și nurcile.

Carnivorele pot fi o sursă de boli infec­țioase sau parazitare la animale, transmisibile omului. COVID-19 este un exemplu de zoonoză — boală care a ajuns la oameni de la alte specii. Se estimează că zoonozele sunt răspunzătoare pentru 58% dintre toți patogenii umani cunos­cuți și pentru 73% dintre toate bolile in­fecțioase care îi afec­tează pe oameni, in­clusiv boli pericu­loase ca SIDA și febra hemoragică ebola.

Un studiu din 2008 arată că patogenii asociați cu animalele sălbatice traficate cuprind o multitudine de specii, afectează majoritatea vertebratelor și pot sări peste barierele speciilor, afectând anima­lele sălbatice, domestice (de exemplu, boala Newcastle) și oamenii (de exemplu, psitacoza, salmoneloza, infecțiile cu retrovirusuri).

Mecanismul

Revenind la ordinul carnivorelor, cam ju­mătate sunt purtătoare de patogeni unici. Biologii s-au întrebat mereu cum se întâmplă asta, iar lucrarea lui Clare Bryant publicată în Cell Reports ar putea oferi niște răspunsuri, comentează revista britanică The Economist.

Bolile trec de la animale la oameni atunci când un agent patogen întâlnește o mu­tație care îi permite să infecteze atât celu­lele umane, cât și pe cele animale. Dat fiind că mutațiile sunt un proces aleatoriu care are loc în ge­neral când agenții patogeni se reproduc, un virus reușește saltul când are suficient timp să supraviețuiască în noua gazdă.

În mod normal, un animal sănătos nu per­mite patogenilor acest răgaz esențial. Infectarea declanșează un răspuns imun menit să distrugă și să elimine invadatorul. În parte, răspunsul imun se bazează pe pro­­teinele guvernate de trei tipuri de sub­stanțe chimice, numite receptori, adaptori și efectori.

Receptorii sunt cei care dau alarma când în organism este reperat agentul pa­togen. Alarma lor îi determină pe adaptori să de­clanșeze la rândul lor efectorii, care sunt niște en­zime ce produc proteine capabile să dis­trugă invadatorii.

Disfuncționalitatea

Profesoara Clare Bryant a descoperit că în speciile din ordinul carnivorelor se instalează o dis­func­ționalitate în tot acest mecanism descris mai sus. Mai exact, traseele imunologice din intestine nu mai funcționează corect. Acest lucru se întâmplă fiindcă ge­nele pentru receptori lipsesc sau sunt dezactivate, ceea ce permite agen­ților patogeni să treacă neo­b­servați. Două gene efectoare se contopesc și astfel e com­promis întregul răspuns imun. După ce au descoperit aceste ano­malii la câini, cercetătorii au intervenit asu­pra efectorilor, dar pe șoa­reci. Cum era de așteptat, răspunsul imun a fost bruiat.

Chiar dacă echipa lui Clare Bryant a urmărit mutațiile doar la câini, acestea au fost identificate și la alte carnivore – la pisici, urși sau dihori. Toate au avut în comun acea contopire din genele efectoare, chiar dacă erorile la nivelul receptorilor au fost diferite.

Este doar jumătate din poveste. Ca un animal să devină un purtător eficient pentru un agent patogen, nu doar că trebuie să lase patogenul să supraviețuiască, dar și el trebuie să rămână viu pentru a putea să le infecteze pe altele. O posibilitate ar fi că, în cazul carnivorelor, există și linii alternative de apărare care parțial pot compensa un sistem imunitar deficitar. Sunt eficiente pentru a ține în viață animalul, dar nu suficiente pentru a elimina complet agentul patogen.

Proteina protectoare

Cauza ar pu­tea fi legată de adaptarea la ceea ce mă­nâncă, spune profesoara Clare Bryant. Ex­perimentele an­terioare realizate asupra omizilor arată că anima­lele care mănâncă mai multe proteine se confruntă cu mai puține in­fectări.

Așa că alimentația bazată pe carne a mamiferelor carnivore s-ar putea să le ofere protecție speciilor din această grupă. Cheia, spune Clare Bryant, ar putea fi microbiomul – ecosistemul de bacterii care trăiesc în intestinele animalelor. Bă­nuiala profesoarei este că aceste bacterii meta­bo­lizează proteina din mâncare în compuși antimicrobieni care reușesc să elimine agenții patogeni. Așadar, protecția imper­fectă ar putea, de fapt, permite altor zone din sistemul imunitar al animalelor să evo­lueze.

Detaliile nu sunt clarificate. Deocamdată, ce se știe este că, cel mai probabil, carnivorele devenite animale de companie și cu care oamenii împart casa nu reprezintă un risc ridicat. Pericolul apare doar când aces­­tea sunt mai multe la un loc, iar atunci agenții patogeni au acces la un bazin mai mare de gazde. Din acel punct pot începe să sufere mutații.

În concluzie, spune Clare Bryant, fermele de animale carnivore reprezintă o idee proastă a omenirii. După ce a descoperit, anul trecut, o variantă mutantă a co­ro­navirusului SARS-COV-2 la fermele de nurci, guvernul danez a decis să eutana­sieze peste 17 mili­oane de nurci, fiind însă singura industrie de acest gen din lume în care a fost aplicată această mă­sură ra­dicală.

În rest, vizate în prima parte a pandemiei de COVID-19 au rămas doar piețele de animale săl­batice din Asia (preponderent). Organizația Humane Society International recomanda anul trecut ca toate țările cu piețe de animale săl­batice (inclusiv cele care vând animale săl­batice sau părți ale acestora ca hrană, ca animale de companie sau în alte scopuri) să interzică permanent sau să limi­teze drastic comerțul cu animale săl­batice, transportul și consumul acestora.

Despre gusturi și virusuri

Peste 50% dintre consumatorii de animale sălbatice intervievați pentru un studiu realizat în China în anul 2014 „spun că ei consumă animale sălbatice pentru gustul delicios“.

• STUDIU. ­­Cercetarea realizată în anul 2014 al cărei subiect au fost piețele din șapte orașe din provinciile chinezești Guangdong și Guanxi documentează vânzarea a mai mult de 7.000 de exemplare din 97 de specii de animale.
• TRANSFER. ­­De regulă, asiaticii ajung să con­­sume carne de animale sălbatice din convingerea că ar aduce beneficii sănătății. De pildă, Paguma larvata este mâncată de obicei iarna, când fructele proaspete nu sunt disponibile. Se consideră că, mâncând carnea acestui animal (cunoscut de asemenea sub denumirea colocvială de vulpe de fructe sau vulpe de flori, pentru că se hrănește preponderent cu fructe sau cu flori), omul bene­fi­ciază de ace­leași beneficii pentru sănătate ca și când ar mânca fructe.
• RISCURI. ­­Se estimează că bolile transmise de către animale (zoonozele) sunt responsabile pentru aproximativ 73% dintre toate bolile infec­ți­oase ale oamenilor. Alte cer­cetări, care au pre­luat date de la restaurante unde este ser­vită carne de la animale sălbatice, gherete de pe marginea drumului și piețe dintr-un alt stat asiatic, Malaysia, au identificat 51 de agenți patogeni zoonotici (16 virusuri, 19 bac­­terii și 16 paraziți) care ar putea fi găz­duiți de speciile sălbatice aflate la vânzare.