Carlsberg lansează în România o sticlă de bere specială, după o investiție de jumătate de milion de euro

Gabriel Bucur 27/09/2017 | 13:43 Ştiri
Carlsberg lansează în România o sticlă de bere specială, după o investiție de jumătate de milion de euro

United Romanian Breweries Bereprod (URBB) a anunțat că lansează în piața din România sticla Carlsberg de 660 de mililitri, cu capac filetat.

Lansarea sticlei de bere vine în contextul în care consumul de bere la sticlă este în creștere în rândul românilor, iar România se situează pe locul 7 în Uniunea Europeană în topul țărilor cu cel mai mare consum de bere pe cap de locuitor.

Investiția URBB în tehnologia de îmbuteliere a sticlei Carlsberg 660 ml se ridică la peste 500.000 euro. Totodată, de la începutul anului până în prezent, investiția URBB în inovație și tehnologie se ridică la 10 milioane euro.

„Am investit în această nouă formulă de prezentare – sticla de 660 ml – fiind inspirați de fondatorul Carlsberg, J.C. Jacobsen, care niciodată nu s-a mulțumit cu descoperirile făcute și tot timpul a căutat să le îmbunătățească. Descoperirile sale au perfecționat procesul de fabricare al berii, pe care le-a împărtășit și cu alți producători de bere de la vremea respectivă”, a declarat Paul Markovits, vicepreședintele departamentului de Marketing din cadrul URBB.

Brandul Carlsberg a fost lansat în România în anul 2001, iar în prezent deţine o poziţie puternică pe segmentul super premium.

URBB are un portofoliu format exclusiv din mărci premium și superpremium internaționale, care include: Tuborg, Tuborg Christmas Brew, Carlsberg, Carlsberg Elephant, Holsten, SKOL, SKOL Nepasteurizat, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner, Grimbergen Ambreé, Grimbergen Blanche Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti, cidrul premium Somersby şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.

 


FOTO: Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.