CARITATE. Șansă la o viață normală pentru copiii cu despicătură de buză și/sau palat

Carmen Constantin 03/06/2021 | 13:12 Ştiri
CARITATE. Șansă la o viață normală pentru copiii cu despicătură de buză și/sau palat

Gesturi precum spălatul pe dinți, mâncatul unui fel preferat, rostirea unei poezii sau pur și simplu respirația, gesturi pe care cei mai mulți  dintre noi nici măcar nu le conștientizăm, sunt un efort permanent și uneori chiar o traumă pentru copiii care se nasc cu ceea ce, popular, e numit „buză de iepure”. Una dintre cele mai mari companii farmaceutice la nivel mondial, GSK, s-a angajat la un parteneriat global, cu medici din peste 90 de țări, inclusiv România, prin care cel puțin 13.500 de copii care se nasc cu despicătură de buză și/sau palat vor primi gratuit o operație reconstructivă care le va permite să ducă o viață normală.

În România, campania presupune donarea sumei de 1 leu pentru fiecare produs de igienă orală de la mărcile participante (Sensodyne, parodontax, Aquafresh și Corega), achiziționat în iunie 2021. În paralel, angajații firmei pot dona, de asemenea, acestei cauze, iar banii strânși vor fi egalați de companie.

În plus, firma va oferi training medicilor stomatologi privind modul în care poate fi tratată aceasta afecțiune la copiii și adolescenții cu vârste de până la 18 ani.

Despicătura de buză și/sau palat apare în stadiul de dezvoltare fetală, când anumite structuri ale corpului nu fuzionează, așa cum ar trebui. La nivel global, 200.000 de copii se nasc în fiecare an cu o astfel de afecțiune, ceea ce înseamnă un copil din 700. În România, rata e de 1 din 600 de copii, adică aproximativ 350 de copii/an.

Anul trecut, 40 de copii români au trecut printr-o procedură de chirurgie reconstructivă la spitalul „Maria Sklodowska Curie” din Capitală, finanțate de organizația neguvernamentală Smile Train, partener în această campanie cu GSK Consumer Healthcare.