Care va fi orarul magazinelor Kaufland de Paște

Andrei Dumitru 22/04/2021 | 12:00 Fapt Divers
Care va fi orarul magazinelor Kaufland de Paște

Cu ocazia sărbătorilor de Paște, Kaufland România anunță programul de funcționare al magazinelor din întreaga țară, ce ține cont de cele mai actuale restricții comunicate de autorități.

Program Kaufland de Florii

  • În zilele de sărbătoare de vineri, 23.04.2021, și vineri, 30.04.2021, programul va fi de la 06:00 până la 20:00 în magazinele din orașele cu rata incidenței mai mare de 4/1.000 locuitori, iar magazinele din orașele cu rata incidenței sub 4/1.000 locuitori vor avea programul de la 06:00 până la 21:00;
  • Sâmbătă, 24.04.2021, și duminică, 25.04.2021, ora deschiderii va varia între 06:00 și 07:00, iar la orele 18.00 se vor închide magazinele din orașele cu rata incidenței mai mare de 4/1.000 locuitori, respectiv la orele 21:00 magazinele din orașele cu rata incidenței sub 4/1.000 locuitori.
  • În cursul săptămânii, de luni și până joi, 26.04.2021 – 29.04.2021, magazinele se vor deschide între 06:00 și 06:30 și se vor închide la orele 21.00, cu excepția celor din orașe cu rata incidenței peste 7,5/1.000 locuitori.

Program Kaufland de Paște

  • Sâmbătă, 01.05.2021, magazinele vor avea program de funcționare de la 06:00 la 18:00.
  • Duminică, 02.05.2021, în prima zi de Paște, magazinele Kaufland vor fi închise, cu excepția celor din orașele Sovata, Miercurea-Ciuc, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc și Gheorghieni, care vor funcționa cu program standard conform restricțiilor locale în vigoare.
  • Luni, 03.05.2021, în a doua zi de Paște, magazinele se vor deschide la ora 9.00, iar ora închiderii va varia între 16.00 și 17.00, în funcție de magazin.

În funcție de eventualele decizii impuse de autorități, pot exista modificări ulterioare.

Pentru informații exacte referitoare la programul de sărbători al fiecăruia dintre magazinele Kaufland, clienții sunt rugați să acceseze site-ul www.kaufland.ro și să selecteze magazinul Kaufland în care urmează să vină la cumpărături.

Clienții Kaufland România au posibilitatea de a comanda online produse cu livrare la domiciliu, de pe platformele Glovo, Tazz sau Foodpanda.