Categories: Ştiri

Care sunt sectoarele în care salariile vor crește cel mai mult în 2017

Creşterile salariale medii bugetate de companiile private pentru anul 2017 sunt mai mari decât cele estimate iniţial, potrivit datelor din studiul PwC HR Barometru, derulat în ianuarie-februarie 2017. Companiile care au participat la studiu au indicat o rată de creştere salarială medie de 4,5% pentru acest an, comparativ cu cea de 3,8%, estimată în aprilie anul trecut.

Cea mai mare rată de creştere salarială a fost raportată în sectorul de retail şi distribuţie (5,6%), iar cea mai mică în sectorul bancar (2,5%). Creşterile salariale bugetate pentru acest an sunt mai mari decât cele estimate în 2016, în aproape toate sectoarele analizate în studiu, exceptând sectorul bancar.

Majorarea salariului minim, atât în 2016, cât și în 2017, a avut un impact major în sectoarele de activitate cu o pondere mare de angajați astfel remunerați. „Astfel se explică rata mai ridicată de creştere salarială în sectoare precum retail şi distribuţie şi faptul că procentele de creşteri salariale bugetate pentru 2017 pentru segmentul de muncitori sunt mai ridicate comparativ cu tendinţa generală a pieţei (5,9% versus 4,5%)”, a explicat Horaţiu Cocheci, Senior Manager, Liderul Echipei de Servicii de Consultanţă în Resurse Umane din cadrul PwC România.

„Astfel de măsuri generează însă riscuri pentru sustenabilitatea afacerii, mai ales în situaţiile în care creşterea costurilor salariale nu este corelată cu performanţa organizaţională. În acest context, este necesar ca organizaţiile să creeze contexte adecvate care să faciliteze performanţa ridicată a angajatului şi, în acelaşi timp, să definească  programe de recunoaştere şi recompensare adecvate.”, a mai declarat Horațiu Cocheci.

În anul 2016, creșterile salariale implementate s-au dovedit a fi mai mari decât cele planificate inițial: 4,2% față de 3,9%. Totodată, datele HR Barometru 2017 indică o creştere a ratei de încetare a contractelor de muncă în comparaţie cu anul precedent.

De asemenea, dinamica mai accentuată a forței de muncă este un fenomen care pune presiune pe creșterile salariale, iar companiile ajung să-și adapteze bugetele și politicile pentru a atrage forța de muncă, sunt de părere specialiștii PwC. „Mai mult decât atât, contrabalansarea efectelor acestei dinamici are impact şi asupra proceselor şi activităţilor de resurse umane – de exemplu, creşterea ratei de încetare a contractelor de muncă a determinat şi o creştere a ratei de recrutare din afara organizaţiei (24% în anul 2016 versus 18,7% în anul precedent)”, a precizat Nicoleta Dumitru, Manager, Servicii de Consultanţă în Resurse Umane, PwC România.

Volumul de recrutări din afara organizaţiei a crescut comparativ cu anul precedent. „În aceste condiţii, este recomandabil ca intervenţiile la nivel de organizaţie (de tipul creşterilor salariale) să fie coroborate cu intervenţii la nivelul funcţiunii de resurse umane (asigurarea alinierii cu strategia de afaceri a companiei, flexibilizarea şi adaptarea politicilor şi practicilor, eficientizarea proceselor specifice) pentru a se asigura o contribuţie de substanţă a acesteia la performanţa organizaţională”, a mai spus Nicoleta Dumitru.

 


FOTO: Mediafax

Gabriel Bucur

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

17 ore ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

17 ore ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

18 ore ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

19 ore ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

19 ore ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

20 de ore ago

Acest website folosește cookies