Care sunt primele malluri din România care introduc serviciul Indoor Google Maps

Gabriel Bucur 05/09/2017 | 13:52 Ştiri
Care sunt primele malluri din România care introduc serviciul Indoor Google Maps

Primele malluri din România care implementează serviciul Indoor Google Maps, disponibil încă pentru un puține locuri din lume, sunt Promenada și Mega Mall din București, anunță NEPI Rockcastle, investitorul imobiliar care deține cele două centre comerciale.

De altfel, mallurile din Capitală sunt, alături de aeroportul din Timișoara, singurele locații partenere Indoor Google Maps din România.

Cu ajutorul aplicației Indoor Google Maps, vizitatorii Promenada și Mega Mall pot explora informațiile și direcțiile de orientare din interiorul celor două centre comerciale, chiar de pe telefonul mobil.

„Utilizatorii pot vizualiza planul detaliat al clădirii făcând zoom pe hartă și pot selecta etajul pe care vor să îl urmărească. Astfel, aplicația îi ajută să își planifice din timp experiența în centrul comercial preferat, să parcheze mai aproape de magazinele sau spațiile de relaxare la care vor să ajungă, dar și să se deplaseze mai ușor, odată intrați în clădire”, detaliază reprezentanții Nepi Rockcastle.

În prezent, Indoor Google Maps este disponibil doar în Promenada și Mega Mall, dar, până la sfârșitul acestui an, serviciul urmează să fie prezent în toate centrele comerciale NEPI Rockcastle din România, precizează aceeași sursă.

Pasul următor va fi implementarea aplicației Google și în centrele comerciale operate de NEPI Rockcastle în Europa Centrală și de Est.

NEPI Rockcastle este cea mai mare companie imobiliară din Europa Centrală și de Est, listată la Bursa de Valori din Johannesburg și la Euronext Amsterdam. Din portofoliul NEPI Rockcastle fac parte Mega Mall, Promenada Mall, Vulcan Value Center, Shopping City Timișoara, City Park Constanța, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Galați Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, alături de alte centre comerciale din România, dar și din Serbia, Slovacia, Croația și Cehia. NEPI Rockcastle mai deţine în România şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, LakeView, Aviatorilor 8 în Bucureşti, City Business Centre în Timişoara şi The Office în Cluj.

 


FOTO: Mega Mall

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.