Care sunt cartierele cu cele mai bune facilități educaționale din România

Gabriel Bucur 24/08/2017 | 15:43 Ştiri
Care sunt cartierele cu cele mai bune facilități educaționale din România

Capitala ocupă abia locul 14 în clasamentul orașelor românești cu cele mai bune facilități educaționale, arată o analiză realizată de platforma de imobiliare Storia.ro, în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research.

Pe primul loc s-a clasat orașul Oradea, urmat de Brașov și Pitești. Topul este completat de Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Slobozia, Miercurea Ciuc, Sibiu, Timișoara și Râmnicu Vâlcea. La polul opus se situează Giurgiu, Alexandria și Focșani.

Studiul – care analizează percepția cetățenilor asupra accesului la facilitățile educaționale în regiunile, orașele și cartierele în care locuiesc – mai arată că topul regiunilor este condus de Transilvania, urmată de Crișana, Banat, București și Ilfov.

Cartierele cu cele mai bune facilități educaționale

La nivel național, cartierele de pe primele locuri sunt Copou din Iași, Tineretului din București și Gheorgheni din Cluj-Napoca, urmate de Grigorescu din Cluj-Napoca și Nicolae Grigorescu din București. Cele mai dezavantajoase cartiere sunt Oncea din Oradea, Calea Timișoarei din Reșita, Micești din Alba Iulia, Griviței din Baia Mare și Bere din Pitești.

În București, cartierele aflate în fruntea clasamentului sunt Tineretului, Nicolae Grigorescu și Titan, în timp ce la polul opus se află Gorjului, 16 Februarie și Gara de Nord.

În Brașov, cele mai avantajoase cartiere din punct de vedere al facilităților educaționale sunt Centrul Istoric, Răcădău, Centrul Civic, Schei și Brașovul Vechi, iar în Cluj-Napoca, topul este condus de Gheorgheni, Centru, Grigorescu, Zorilor și Între Lacuri.

Orădenii au ales Iosia-Nord, Centru Civic, Rogerius, Nufărul și Decebal drept cartierele cu cele mai bune facilități educaționale, în timp ce în Sibiu clasamentul este format din cartierele Central, Ștrand, Cedonia, Calea Dumbrăvii, Mihai Viteazul.

În Iași, pe primele cinci poziții sunt Copou, Centru Civic, Tudor Vladimirescu, Podu Roș și Tomești. Nu în ultimul rând, cele mai avantajoase cartiere timișorene din punct de vedere al facilităților educaționale sunt Complex Studențesc, Soarelui, Dacia, Circumvalațiunii și Bucovina, mai arată analiza.

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.