Care sunt atuurile Novakid pentru România? Primul pas la nivel local a fost făcut anul acesta

Senica Micu 10/11/2021 | 10:11 Digital
Care sunt atuurile Novakid pentru România? Primul pas la nivel local a fost făcut anul acesta

Lecții de engleză personalizate pentru copii, folosind inteligența artificială și realitatea virtuală – acesta este pariul pe care Maxim Azarov merge astăzi cu Novakid, o școală online globală lan­sată din vară și în România.

Pornind de la ideea că orice limbă stră­ină se învață mult mai repede „prin joc“, startupul Novakid – o școală online de limbă engleză pentru copii – dezvoltă astăzi o metodă de predare care a atras deja din partea investitorilor patru runde de finanțare în valoare totală de peste 40 de milioane de euro. Prezentă în 36 de țări, Novakid estimează să depă­șească pragul de 100.000 de cursuri pe piața ro­mânească până la sfârșitul acestui an, cu perspectiva de creștere acce­lerată în 2022. Potențial există, dar și concurența este pe măsură.

„Cu po­tențialul a trei mi­lioane de studenți sub 14 ani (cursurile se adresează copiilor de 4-12 ani, n.r.), România este o piață destul de pro­fi­ta­bilă“, spune Maxim Azarov, chief executive officer (CEO) și cofondator al No­va­kid. Compania, care își are se­diul cen­tral în San Francisco (SUA), a fost lan­sată la ni­vel global în anul 2017, de către Azarov împreună cu alți doi antreprenori – Dmitry Malin și Amy Krolevetskaya. În România, pasul a fost făcut în iunie 2021, în urma unei analize riguroase de piață.

Analiza noastră arată că există 18 com­­­panii ESL (termen care se referă la pre­darea limbii engleze ca a doua limbă, n.r.) active în România acum, deci con­cu­rența este strânsă. Piața totală de com­panii ESL din România – atât online, cât și offline – este estimată la 250 de mili­oane de dolari pe an, iar piața serviciilor ESL pentru copii, la cel puțin 10% din această valoare totală“, explică Azarov.

Ceva nou

Originar din Rusia, acesta povestește că, în construirea businessului, pașii pe care i-a aplicat au trecut prin filtrul unor experiențe proprii din copilărie, când „învățarea limbii engleze într-o școală publică s-a dovedit a fi destul de inefi­cientă“.

Prin Novakid, Maxim Azarov și-a propus să ofere o platformă inovatoare de edu­cație online care să îi ajute pe toți copiii din întreaga lume să învețe limba engleză de acasă, cu profesori vorbitori nativi. „Ideea din spatele Novakid este de a face lecțiile distractive și captivante prin învă­țarea bazată pe joc. De asemenea, potrivim studenții noștri doar cu profesori de top, acreditați și vorbitori nativi din domeniul lor, pentru a ne asigura că cei mici stăpânesc limba engleză cât mai repede și ușor posibil“, detaliază antreprenorul.

Conceptul „învățării bazate pe joc“ a fost dezvoltat și de alți antreprenori în Ro­mânia, așa cum este exemplul Adrianei Alionte, fondatoarea Shakespeare School, care are o prezență de peste 18 ani în învă­țământul privat românesc. Aceasta și-a readaptat continuu businessul la mișcările din piață cu un singur scop: să găsească metoda cea mai bună prin care copiii și ado­lescenții să învețe engleza, diferită de tot ceea ce experimentase în învățământul de stat în calitatea sa de profesoară de limba engleză.

Astăzi, „Metoda Shakespeare School“ are la bază „Teoria inteligenţelor multiple“ a profesorului Howard Gardner, de la Universitatea Harvard, care pornește de la ideea că nu există un singur tip de inteli­gență, ci mai multe, și că acestea nu sunt nici biologice, nici culturale, ci în strânsă conexiune cu diferitele stiluri de învățare.

„Paradoxal, deși pandemia ne-a luat prin surprindere, noi eram pregătiți. Ne gândeam de ceva timp să lansăm cursuri și în mediul online și lucram la acest proiect. Când am aflat că în Italia e o situație difi­cilă, în februarie 2020, am făcut o ședință cu toți profesorii și le-am zis că, în cazul în care se vor închide instituțiile și în România, trebuie să ne mutăm rapid în online. La scurt timp după această ședință s-a întâmplat și în România“, explica Adriana Alionte în vara acestui an, într-o discuție cu NewMoney. Iar mutarea rapidă în online a fost o mișcare strategică bună, lucru confirmat și de cifra de afaceri de aproape două milioane de euro din 2020, care a însemnat o scădere de doar 10% față de anul anterior.

O lume a viitorului

În cazul Novakid, sunt utilizate două metode de predare: cea a răspunsului fizic total și cea a dialogului. Prima presupune ca profesorul să nu reali­zeze doar prezentări cu diapozitive, ci și să interpreteze materialul cu ajutorul gesturilor, al mimicii, copiii repetând mișcările observate. Lecțiile sunt strict individuale, aceasta fiind de altfel și condiția prin care se valorifică la maximum a doua metodă, a dialogului, care devine imposibilă atunci când sunt implicați mai mulți copii, deoarece doar unul dintre ei va interioriza in­formația, în timp ce restul o vor reproduce mecanic.

Programul dezvoltat pune la dispoziție o serie de jocuri ce au ca scop facilitarea însușirii cunoștințelor, dar și o serie de tururi virtuale în care profesorii și copiii pot călători, de exemplu, în muzee și galerii de artă. Structura de învățare cuprinde cinci niveluri, iar fiecare nivel de studiu are la rân­dul său anumite unități, ce introduc un nou vocabular și noțiuni de gra­matică. Durata unei ședințe este de 25 de minute, acesta fiind considerat timpul optim pentru menținerea atenției și asimilarea infor­mațiilor noi în rândul celor mici. Prețurile pornesc de la 29,70 lei pentru o lecție.

„Ne propunem să depășim pragul de 100.000 de cursuri în România până la sfârșitul acestui an. La nivelul numărului de copii cărora le livrăm cursuri de en­gleză, plănuim o creștere de trei ori în ur­mă­toarele 12 luni“, mai spune Azarov. Acesta recomandă rezervarea a cel puțin două lecții pe săptămână pentru a obține re­zultate bune, majoritatea clienților având trei-patru lecții pe săptămână.

Novakid a avut anul trecut o creștere lunară a bazei de clienți de până la 14,8%, iar numărul de cursuri livrate a depășit valoarea de 2,2 milioane de euro în iunie 2021.

„Credem că o lume în care copiii sunt capabili să folosească engleza ca limbă co­mună pentru a comunica și a face schimb de idei este lumea viitorului“, mai spune Maxim Azarov, punctând în același timp și avantajul de a se fi lansat cu această plat­formă înainte de extinderea globală a cri­zei sanitare. „Dacă așteptam mai mult să lansăm, se putea să fi ratat momentul de extindere, având în vedere pandemia de COVID-19.“

În etape

Înființată cu câțiva ani înainte de pandemie, platforma interactivă pentru limba engleză Novakid se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. De curând, a intrat și în România.

  • ÎNCEPUT. Cu o experiență de mai mulți ani în IT și telecomunicații, Maxim Azarov lansează Novakid în 2017. În această aven­tură i s-au alăturat și antreprenorii Dmitry Malin și Amy Krolevetskaya.
  • FINANȚARE. Prezent în 36 de țări, printre care și România, startupul Novakid a atras patru runde de finanțare din partea investitorilor, depășind 40 de milioane de euro.
  • VOLUM. Numărul de cursuri livrate a depășit valoarea de 2,2 milioane de euro în luna iunie a acestui an, ajungând la nivelul a peste 410.000 de cursuri noi rezervate lunar.
  • RECUNOAȘTERE. Într-un studiu de piață al companiei de consultanță J’Son & Partners, în care a fost analizat modul de lucru din 80 de școli online, Novakid a fost desemnată cea mai bună școală online de engleză pentru copii, din Europa, în 2021.

Acest articol a apărut în numărul 127 al revistei NewMoney

Senica Micu are o experiență de peste zece ani în presa de business. A scris pentru mai multe publicații, precum Forbes, Money Express și Capital, realizând interviuri cu lideri de companii și antreprenori. În paralel, a coordonat diverse proiecte editoriale și s-a implicat în organizarea unor evenimente.