Care este una dintre cele mai periculoase arme ale omului contemporan

Cea mai nouă carte a lui Pascal Bruckner este un superb fragment de filosofie contemporană în care ni se amintește despre forța credinței și inu­tilitatea fanatismului, despre visurile noastre comune și teama față de celălalt.

 Acest articol a apărut în numărul 43 (25 iunie – 8 iulie) al revistei NewMoney

„Să denumești greșit lucrurile înseamnă să contribui la nefericirea lumii“, îl citează romancierul și filosoful francez Pascal Bruckner pe Albert Camus în introducerea celei mai noi cărți ale sale, „Un ra­sism imaginar“. Lansată anul trecut la Editura Grasset și apărută acum și în limba română, la Editura Trei, cartea – un îndrăzneț volum de eseuri – este exact așa cum o descrie autorul: „o mică trusă de unel­te pentru demontarea procesului de vrăjitorie și pentru refuzul șantajului“. Mai exact, o critică viscerală adusă marilor greșeli ale modernității, așa cum sunt rasismul, „acea maladie a unificării lumii“, sau lipsa unui examen critic la care să fie supuse toate sistemele religioase. Dintre toate, islamofobia îi pare autorului una dintre cele mai periculoase arme ale omului contemporan, cea mai inutilă pre­ju­decată pe care Bruckner încearcă, prin cartea de față, să o treacă într-un con de umbră, îndoială și ridicol care să trezească noi întrebări pertinente și să ducă la răspunsuri valabile.

Critică. „Un nou cuvânt a fost inventat pentru a permite orbilor să rămână orbi: islamofobia. Să critici violența militantă a acestei religii în încarna­rea sa contemporană era considerat drept fanatism“. Astfel scrie, în cartea sa din 2012, „Joseph Anton: A Memoir“, scriitorul de origine indiană Salman Rushdie asupra căruia, știm prea bine, că a fost emisă, în 1989, o fatwa care cerea oricărui „bun musulman“ să-l omoare pe scriitor pe motiv că profanase imaginea lui Mahomed în „Versetele satanice“. Nu întâmplător îl citează Bruckner în cartea lui, unde își propune să delegitimeze termenul de islamofobie care datează încă din anii 1980, dar care a devenit vedetă în lexicul mondial mai ales după atacurile teroriste de la 11 septem­brie 2001.

Conceptul de islamofobie (care, conform DEX, înseamnă un fenomen de prejudecată împotriva musulmanilor, care se manifestă în general prin atitudini dezaprobatoare, violență, discriminare sau aplicarea de stereotipuri) nu-și are rostul, acest „scut juridic politic ce permite contracararea tuturor criticilor“, acest rasism imaginar nu face decât să învrăjbească și mai mult oamenii între ei și să creeze delicte de opinie.

Exemplul pe care-l dă Bruckner sunt Franța și alte țări occidentale, unde doar dacă îndrăznești să critici religia musulmană rişti să fii acuzat de isla­mo­fobie, de rasism sau de incitare la ură. Autorul demonstrează astfel forța acestui termen de care profită atâția pentru a bloca orice critică adusă isla­mului. Or, singura cale, crede Bruckner, este tocmai aceea de a trece islamul (despre care spune că i-a fost complice o anumită stângă radicală) printr-un filtru critic, așa cum s-a întâmplat, spre exemplu, cu iudaismul și catolicismul.

Provocare. Comparând tot felul de filosofii (chiar și cele europene cu cele musulmane), cruzi­mea iubitorilor de Christos cu cea a integriștilor Semilunii, Bruckner trasează punctele unei hărți maligne unde oamenii, de orice rasă și religie, sunt măcinați din interior de „nevoia statului de drept, de un stil de existență care să conjuge dragostea de viață, nevoia de bunăstare și cea de împlinire individuală“.

Lumea islamică, care este pradă haosului și tulburărilor, ar avea toate beneficiile dacă ar lua drept model Europa, crede autorul, care pledează pentru un sistem de protecție a credincioșilor, dar și a necredincioșilor și a liber-cugetătorilor, și pentru crearea unui sistem amplu de asistență pentru disidenții islamului, dar și de încurajare a vocilor divergente. Mai mult, violenței brutale trebuie să-i opunem o mânie inteligentă, spune Bruckner refe­rindu-se în mare parte la jihadism („forța hidoasă a resentimentului“): „Nu avem dreptul să ne com­portăm prostește în lupta împotriva fanatismului, fiindcă riscăm să alimentăm incendiul pe care vrem să-l stingem“. Dacă la baza înțelegerii greșite a mahomedanismului stă chiar ambiguitatea mesajului lui Mahomed (care era, în același timp, și profet, și șef războinic), o posibilă soluție a salvării lumii este, crede Bruckner, „o întoarcere la religie ca factor al ordinii și liniștii civile“.

Cea mai mare provocare a veacului nostru (în care multiculturalismul este un fel de aparheid în care cei bogați le explică celor săraci că banii nu aduc fericirea) este, după părerea lui, aceea de a ne elibera de fanatismul Semilunii alături de acei musulmani care îi sunt victime. Iar pentru această „uriașă sarcină“, crede Bruckner, „râvna nu va fi niciodată prea multă“.

Filosoful actualității

Filosof și romancier francez, Pascal Bruckner este un personaj-cheie al intelectualității pariziene, căruia i se mai spune și „filosoful actualității“.

• Proză. A scris mai multe romane, traduse și în română: „Hoții de frumusețe“, „Luni de fiere“, „Căpcăunii anonimi“, „Palatul chelfănelii“, „Copilul divin și Paria“ etc.
• Eseu. Printre cele mai cunoscute volume de eseuri se numără „Înțelepciunea banilor“, „Fanaticii apocalipsei“, „Tirania penitenței“, „Eseu despre masochismul occidental“.
• Teatru. Începând cu 1999, este președintele onorific al Companiei de Teatru „D’AYA“, înființată de regizoarea Chris Simion-Mercurian.

FOTO: Guliver / Getty Images