Care este secretul din spatele Flip.ro, un business online prezent în piața de produse recondiționate și second-hand

Senica Micu 18/01/2022 | 10:19 Companii
Care este secretul din spatele Flip.ro, un business online prezent în piața de produse recondiționate și second-hand

Două sunt obiectivele majore ale fondatorilor Flip.ro pentru 2022: continua­rea creșterii accelerate în România și extinderea pe plan internațional. Ținta pentru următorii ani? Să devină liderul pieței de produse recondiționate în Europa Centrală și de Est.

Au crescut în doi ani cât alții în zece, iar acum trasează liniile principale pentru a se extinde și dincolo de graniță. George Moroianu (24 de ani), Alin Luca (27 de ani) și Alex Burghelia (23 de ani), cei trei ti­­neri fondatori ai Flip.ro – un business online de vânzare și cumpărare de electronice recondiționate și second-hand –, au înființat compania spre finalul lui 2019, ajungând anul trecut la o cifră de afa­ceri de 13,4 milioane de euro.

Această creștere a fost marcată de o mișcare stra­tegică importantă, anunțată în octombrie 2021: atragerea primei investiții „de accelerare“, de 1,5 milioane de euro, de la eMAG Ventures. „Avem planuri extrem de ambițioase: să ajungem cel mai mare marketplace online de electronice recondiționate din CEE“, spun acum antreprenorii într-o singură voce.

Ideea Flip.ro a plecat de la propriile nevoi ale celor trei tineri, care își doreau să găsească o modalitate prin care vechile telefoane să poată fi vân­dute în­tr-un mod rapid și simplu. După ce au con­statat că achiziția unui te­lefon second-hand „se baza mult prea mult pe noroc, în sensul că trebuia să ai încredere că performanța telefonului corespunde cu descrierea făcută de vânză­tor“, antrepre­norii s-au gândit la un marketplace „construit în jurul elementelor de sigu­ranță și transparență“. Așa a apărut Flip.ro, care astăzi cumpără, verifică și vinde telefoane recondiționate.

În etape

Primul pas a fost făcut în ultima parte a anului 2019, cu o investiție inițială de 120.000 de euro, iar al doilea, în 2020, cu încă 250.000 de euro. Apoi, în 2021, Flip.ro a atras eMAG în acționariat, care a preluat participația acționarilor minoritari și a anunțat că investește suplimentar 1,5 mi­li­oane de euro în dezvoltarea companiei alături de fondatori, care păstrează 57,74% din acțiuni. Mișcarea s-a făcut prin eMAG Ventures – un program de investiții pentru companii de tehnologie.

Potrivit fondatorilor Flip.ro, cu investi­țiile inițiale, compania lor a crescut la nivel local mult mai repede decât își propu­se­seră, iar pentru a putea scala și duce businessul și la nivel internațional era nevoie de „tehnologie și know-how operațional crescut“.

„Am validat cu succes modelul de business în România și vedem oportunități similare în țările din Europa Centrală și de Est. Avem o listă scurtă de țări pe care le ana­lizăm în momentul de față, iar până la mijlocul anului ne dorim ca Flip.ro să fie deja prezent în cea de a doua țară“, spune acum George Moroianu.

„Pe cât de ironic sună, ni s-a părut un model de business foarte particular, așa că nu am căutat corespondenți ai acestui business în afară. Apoi, la scurt timp după ce am început să creștem, am văzut și alte exemple din Europa și SUA și ne-am dat seama de cât de mare este această piață“, completează Alin Luca.

O piață în trend

Ca o paranteză, în ulti­mii zece ani, comercializarea electroni­celor second-hand și recondiționate, în special a telefoanelor, a devenit o piață în toată regula. Țări precum Statele Unite, Franța sau Germania sunt printre primele care au adoptat conceptul de economie circulară și beneficiile acesteia. Procesele de recondiționare au devenit extrem de avansate cu ajutorul tehnologiei, iar clientul primește, la un preț atractiv, un telefon perfect funcțional care arată ca nou, cu o garanție de 12 luni.

„Avantajele specifice economiei circulare, prin care clienții pot economisi bani și contribui la protecția mediului, vor schimba rapid felul în care milioane de oa­meni vor cumpăra și folosi produsele, nu numai în segmentul smartphone. Cred că fiecare dintre noi are prin sertare produse pe care nu le mai folosește, iar prin intermediul Flip acestea se pot transforma ușor și rapid în bani. Flip este în poziția în care poate deveni liderul pieței de produse recondiționate în CEE în următorii trei-cinci ani“, spune și Bogdan Axinia, managing di­rector al eMAG Ventures.

Concurența

Un exemplu de afacere cu produse second-hand din categorii întâlnite și la Flip.ro este filiala locală a retaile­rului olandez Used Products. Cu diferența că acest retailer merge mai mult în direcția dezvoltării cu magazine fizice, având în ace­lași timp și propria platformă online. Used Products a lansat anul trecut cel de-al doilea magazin din România, în franciză, la Timișoara, primul fiind deschis în 2018, la Cluj-Napoca.

„Fiind un concept de business încă nu foarte cunoscut pe piața din România, lu­crăm la construirea organică a brandului, pentru ca potențialii francizați să știe exact în ce constă acest tip de afacere. Sun­tem în discuții cu mai mulți potențiali candidați pentru deschiderea a noi magazine în țară. Considerăm că acest business este profitabil în orice oraș care are cel puțin 50.000 de locuitori“, declara anul trecut Kun Norbert, director de franciză, la deschiderea magazinului din Timișoara. În portofoliul Used Products Franchise se află peste 50 de magazine din Olanda, Belgia, Spania, România și Germania.

Întrebați dacă se gândesc la posibilitatea de a se dezvolta și offline pe viitor, cei trei antreprenori care au fondat site-ul Flip.ro văd „o oportunitate și în această direcție, însă sunt de părere că, momentan, există suficient loc de crescut în online“.

În online a făcut un pas similar și Service Return, companie care gestionează door-to-door procese de service și retur, prin lansarea la jumătatea anului trecut a BuyBack.ro, o platformă care achizițio­nează telefoane mobile uzate. Compania a estimat atunci că aproximativ 10.000 de telefoane vor ajunge în programul BuyBack.ro în primul an de funcționare a serviciului, urmând ca în 2022 numărul acestora să se tripleze.

Din datele BuyBack.ro, durata medie de utilizare a unui telefon mobil pe piața locală este de maximum doi ani. După acest interval, circa jumătate dintre români aleg să dea telefonul unei alte persoane din familie, 35% dintre aceștia optează pentru vânzarea lui, iar 15% îl de­po­zitează într-un sertar.

Reprezentanții com­paniei au declarat că primesc spre colectare și telefoane mai vechi de cinci ani, indiferent de brand (sau vechime), acestea fiind preluate de partenerii de la Ecotic pentru a fi reciclate. Anul trecut, procentul telefoanelor reciclate era de 10% din totalul telefoanelor colectate de BuyBack.ro, compania estimând o creștere a procentului în viitorul apropiat.

„Achiziția unui telefon second-hand verificat sau recondiționat a devenit un megatrend internațional din două motive: este o alegere deșteaptă și prietenoasă cu mediul. Spunem «alegere deșteaptă» pentru că poți cumpăra un telefon care arată și funcționează ca un telefon nou, la care ai garanție 12 luni și drept de retur 30 de zile, cu până la 40-50% mai ieftin față de pre­țul unui telefon nou. Trendul are un ritm de creștere mai mare decât cel de creștere al pieței de telefoane noi“, spune și Alex Burghelia.

În 2020, primul său an întreg de activitate, Flip.ro ajunsese la afaceri de 2,5 mili­oane de euro, pentru ca în 2021 să tragă linie sub 13,4 milioane de euro, de peste cinci ori mai mult. Această creștere a venit anul trecut și cu o mare provocare – „să avem suficient stoc în marketplace pentru a ține pasul cu cererea, aspect asupra căruia vom aloca și mai multă atenție anul acesta“, potrivit spuselor celor trei antreprenori.

„A ține pasul cu cererea“ echivalează și cu creșterea echipei Flip.ro, de la aproximativ 70 de persoane în prezent la 150 până la mijlocul anului. Iar de aici și până la a fi „de patru ori mai mari la sfârșit de 2022 față de finele lui 2021“ – așa cum și-au propus fondatorii – nu este decât o chestiune de timp. Și de strategie.

Acest articol a apărut în numărul 131 al revistei NewMoney

Senica Micu are o experiență de peste zece ani în presa de business. A scris pentru mai multe publicații, precum Forbes, Money Express și Capital, realizând interviuri cu lideri de companii și antreprenori. În paralel, a coordonat diverse proiecte editoriale și s-a implicat în organizarea unor evenimente.