Care au fost cele mai citite cărți în 2019 și care sunt așteptările pentru 2020

NewMoney 02/01/2020 | 11:30 Ştiri
Care au fost cele mai citite cărți în 2019 și care sunt așteptările pentru 2020

Un top al celor mai populare cărți din anul 2019, realizat de Diverta, aduce pe primul loc la categoria ”ficțiune” cartea „Tatuatorul de la Auschwitz”, bazată pe o povestea reală, în care acțiunea se întâmplă într-un lagăr de concentrare nazist.

La categoria ”non-ficțiune”, cartea cea mai cumparata a fost „Sapiens. Scurta istorie a omenirii”. Tradusă în peste patruzeci de limbi, a devenit rapid un bestseller internațional. Cartea relatează cu detalii amănunțite informații despre speciile de oameni care au existat pe pământ, cum am ajuns să fim stăpânii planetei și îi ajută pe ceilalți să înțeleagă care le este rolul în viață și să conștientizeze anumite aspecte legate de istorie și știință.

În rândul copiilor, cea mai iubită carte a fost „Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi”. Una dintre cele mai cerute cărți de către părinți, îl are ca personaj principal pe Habarnam, care pornește într-o expediție plină de aventuri prin lumea prichindeilor.

Pentru prima parte a anului 2020, reprezentanții Diverta, estimează că cele mai căutate titluri vor fi: „Soția Aviatorului”, „Nu mi-am omorât bărbatul”, „Pianistul. Amintiri din Varșovia, 1939-1945”, „Un an și o zi”, „Fetele căpitanului” la secțiunea ficțiune; „Ne facem bine”, „Arta subtilă a disperării”, „Sociologia proastei guvernări” la categoria non-ficțiune; „Jurnalul unui puști, Vol 14. Marea Demolare”, „Povestea fără sfârșit” la categoria copii.

Dar cum arată un TOP 5 al celor mai citite cărți pentru cele 3 categorii: ”ficțiune”, ”non-ficțiune” și ”copii”? Aflăm tot din datele prezentate de Diverta.

Ficțiune: Tatuatorul de la Auschwitz de Heather Morris, Până la sfârșit de Irina Binder, Pacienta tăcută de Alex Michaelides, Străinul de lângă mine de Irina Binder, Fiica ceasornicarului de Kate Morton.

Non-ficțiune: Sapiens. Scurta istorie a omenirii de Yuval Noah Harari, 21 de lecții pentru secolul XXI de Yuval Noah Harari, Povestea mea. Michelle Obama de Michelle Obama, Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat de Steve Harvey, Homo Deus. Scurta istorie a viitorului de Yuval Noah Harari.

Copii: Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor sai de Nikolai Nosov, Jurnalul unui puști, Vol 13. DEZGHEȚUL de Jeff Kinney, Experimente amuzante pentru copii de Libsa, Micul prinț de Antoine de Saint-Exupery, În inima pădurii. Pisicile războinice, Vol 1 de Erin Hunter.