Ştiri

Capitalizarea Tesla a scăzut sub 1.000 de miliarde de dolari

Acţiunile Tesla au continuat să scadă luni, coborând capitalizarea companiei sub 1.000 de miliarde de dolari, pentru a doua oară în patru şedinţe bursiere, investitorii reacţionând la vânzarea de către directorul general Elon Musk a unor titluri al producătorului de automobile electrice în valoare de 6,9 miliarde de dolari.

Acţiunile Tesla, a cărei evaluare a scăzut în decurs de o săptămână cu circa 187 de milairde de dolari, au scăzut luni cu circa 4,5%.

Declinul acţiunilor Tesla sub nivelul de 995,75 de dolari pe unitate a coborât valoarea de piaţă a companiei sub 1.000 de miliarde de dolari, un nivel depăşit la sfârşitul lunii trecute, după ştirile privind cea mai mare comandă din istoria sa, din partea companiei de închirieri de maşini Hertz.

Declinul produs luni a urmat unei dispute, duminică, pe Twitter, între Musk, cel mai bogat om din lume şi Bernie Sanders, după ce senatorul american a cerut ca bogaţii să plătească ”un nivel corect” al impozitelor.

Acţiunile Tesla au scăzut după vânzarea masivă de titluri de către fondatorul companiei, care a avut loc în urma unui sondaj efectuat de Musk pe Twitter.

”Iar tweetul lui Musk de duminică, care a ridiculizat un politician de rang înalt, ar putea adăuga presiune asupra acţiunilor în următoarele săptămâni”, a declarat Kunal Sawhney, CEO al companiei de cercetare a capitalului Kalkine Group.

Elon Musk, impozite de 15 miliarde de dolari

Prin vânzarea de acţiuni în valoare de miliarde de dolari, Elon Musk este probabil să datoreze impozite de aproximativ 15 miliarde de dolari.

Musk a vândut 6,36 milioane de acţiuni Tesla săptămâna trecută, şi mai trebuie să vândă încă aproximativ 10 milioane de acţiuni pentru a-şi îndeplini angajamentul de a vinde 10% din participaţia sa la producătorul de vehicule electrice.

În contextul deficitului global de semiconductori, Musk i-a cerut sâmbătă unui urmăritor de pe Twitter ”să nu citească prea mult” în comentariile CEO-ului PepsiCo, Ramon Laguarta, despre aşteptarea primei sale livrări de camioane Tesla Semi în trimestrul al patrulea.

”După cum s-a menţionat public, Tesla este constrânsă de furnizarea de cipuri pe termen scurt şi de furnizarea de celule pe termen lung”, a scris Musk pe Twitter.

”Nu este posibil să producem un volum suplimentar de vehicule până când ambele constrângeri nu vor fi abordate”, a explicat Musk.

Tesla a rezistat pandemiei şi crizei lanţului global de aprovizionare mai bine decât companiile concurente, înregistrând venituri record pentru al cincilea trimestru consecutiv.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

3 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

3 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

5 ore ago

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

6 ore ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

6 ore ago

Acest website folosește cookies