Ştiri

Capacitatea de cazare turistică a scăzut anul trecut cu 27,8%

Capacitatea de cazare turistică în funcţiune a structurilor de primire a fost în 2020 cu 27,8% mai mică faţă de anul precedent, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

În anul 2020, hotelurile au deţinut cea mai mare pondere (60,1%) în totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune, fiind urmate de pensiuni agroturistice (13,4%), pensiuni turistice (11,3%), vile turistice (4,4%), hosteluri (3,6%), moteluri (2,9%), iar restul tipurilor de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică (4,3%).

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a fost anul trecut de 22,9% pe total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare.

Numărul de turişti români cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 92,8% din total sosiri. Comparativ cu anul 2019, numărul sosirilor a coborât cu 52,3% pe total, numărul de sosiri ale turiştilor români înregistrând o scădere cu 44,5%, iar cel al turiştilor străini o diminuare cu 83%.

Numărul de înnoptări ale turiştilor români cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 93,1% din total cazări. Comparativ cu anul 2019, numărul total de înnoptări s-a redus cu 51,6%, numărul de înnoptări ale turiştilor români înregistrând o scădere cu 45,3%, iar cel al turiştilor străini cu 81,1%.

Sosirile vizitatorilor străini în România în anul 2020 au fost de 5.022.700, în scădere cu 60,8% faţă de anul 2019. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii străini pentru călătoriile către România (82,6% din numărul total de sosiri); restul călătoriilor au fost efectuate cu mijloace de transport aerian (14,5%), naval (2%) şi feroviar (0,9%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate au fost de 9.510.100, în scădere cu 58,8% faţă de anul 2019. Cea mai mare parte a călătoriilor vizitatorilor români în străinătate a fost realizată cu mijloace de transport rutier (71%); restul călătoriilor au fost efectuate cu mijloace de transport aerian (28,3%), feroviar (0,4%) şi naval (0,3%).

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

3 ore ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

4 ore ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

4 ore ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

8 ore ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

8 ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

21 de ore ago

Acest website folosește cookies