Când vor putea deveni operaționale reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Am semnat cu americanii să terminăm, în sfârșit, unitățile 3 și 4 ale centralei nu­cleare de la Cernavodă începute în peri­oada comunistă și toată lumea s-a bucurat. Știm și câte miliarde ne costă, dar nu și câte vom plăti în final, și nu este nicio contradicție aici.

În prima decadă a lunii, piața de energie din România primea, surprinsă, anunțul de la Washington. Unitățile 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, singura astfel de capacitate pe care o are România, începute în perioada comunistă, dar rămase ne­terminate, vor fi finalizate cu implicarea Statelor Unite.

În acest sens, a fost semnat un memorandum de înțelegere, care prevede în prin­cipal două lucruri. Sub coordonarea companiei americane AEcom și cu implicarea unor firme din Franța și Canada se vor finaliza cele două unități nucleare, la pachet cu extinderea duratei de viață a re­ac­torului 1, aflat în operare deja de aproape un sfert de secol. Iar EximBank USA va veni cu finanțare pentru acest proiect eva­luat la opt miliarde de dolari. În afara faptului că o decizie finală de investiție va fi luată în 2021 și că finalizarea celor două uni­tăți nucleare se va face în zece ani, nici­un alt detaliu nu a fost anunțat.

Anunțul a bucurat pe toată lumea: în sfârșit, după mulți ani de tatonări, România își va continua programul nuclear (Cer­navodă este singura centrală nucleară din fostul bloc comunist care nu a folosit teh­no­logie sovietică, ci occidentală – cea ca­na­diană CANDU), fără implicare chineză și cu aport occidental. Momentan, cele două reactoare funcțio­nale de la Cernavodă, de circa 700 de me­ga­wați fiecare, asigură 18-20% din necesarul de electricitate al țării, iar celelalte două ar ajuta foarte mult Ro­mâ­nia, care a ajuns, în ultimii ani, importator de electricitate.

Un mare „dar”

Puțină lume vorbește de­spre costul final. În ultimii ani, mare parte din inves­ti­țiile în capacități de gene­rare din Europa, mai ales cele cu tehnologii cu emisii reduse de carbon, s-a făcut ape­lând la sche­me de sprijin. Sau, pe româ­nește, subvenții. Motivul este că proiectele sunt prea costisitoare pentru ca energia pro­dusă după ce ele sunt puse în operare să poată fi vân­dută la prețul pieței. Este mai scumpă și, ca atare, diferența este aco­pe­rită de sub­venții. Care sunt enorme, luate ca total, și sunt plătite de toți consu­matorii de electricitate, prin facturi.

Comisia Europeană a făcut recent calculul: doar în anul 2018, subvențiile totale din sectorul energetic s-au ridicat la 159 de mi­liarde de euro, dintre care doar în segmentul producției de energie electrică au fost de 92 de miliarde. Iar din această sumă, trei sferturi au mers către susținerea proiectelor din sectorul regenerabilelor: eolian, solar și biomasă – și consumatorii români subvenționează acest sector, prin plata certificatelor verzi, pe care le plătesc în factură.

Să revenim acum la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. După cum se știe, energia nu­cleară este curată în sensul că nu emite CO2, însă costul investițional este imens.

O comparație: folosind estimarea inițială a autorităților române, de 6,5 miliarde de euro cost al finalizării celor două reactoare, reiese un cost de 4,6 milioane de euro/MWh instalat (fără a lua în calcul chel­tuiala cu ce s-a făcut deja), în condițiile în care acum costul pentru un megawatt într-o centrală modernă pe gaze, în ciclu combinat, a coborât spre 650.000 de euro.

Tocmai de aceea, ar reieși un cost al ener­giei (pentru acoperirea costurilor de investiție) prea mare pentru ca aceasta să poată să „stea“ în piață. Și ajungem la ne­ce­sitatea schemei de sprijin, adică a sub­venției care va fi, cu siguranță, plătită direct de consumatorii români (sau, posibil, suportată de bugetul de stat, deci plătită indirect tot de consumatori).

Mecanismul

Schema de sprijin se nu­mește „contract pentru diferență“ sau, prescurtat din engleză, CfD. Mecanismul CfD înseamnă, de fapt, posibilitatea sub­ven­ționării unei părți din prețul de vânzare a energiei electrice pentru producătorii care vor avea acces la această schemă de sprijin, în condițiile în care tot ei asigură finanțarea construcției, cu costul capitalului inclus. Mecanismul funcționează prin stabilizarea veniturilor pentru producătorii de ener­gie, la un nivel de preț fix, cunoscut sub numele de „preț de exercitare“ (strike price), stabilit pentru fiecare nouă inves­tiție, pe baza tuturor costurilor pe care le implică.

Astfel, producătorii vor obține ven­i­turi din vânzarea de electricitate pe piața con­cu­rențială, iar dacă prețul ob­ținut de ei pe piață este sub prețul de exer­ci­tare, vor primi o plată reprezentând dife­rența dintre prețul de referință și prețul de exercitare. În schimb, dacă prețul energiei pe piață crește, iar prețul obținut din vânzarea de electricitate este mai mare decât prețul de exercitare – situație puțin pro­ba­bilă –, producătorii trebuie să ramburseze dife­rența dintre cele două.

Mecanismul se va aplica, în teorie, pe toată durata de viață a unității de generare care este construită pe baza acestei scheme.

Costurile

Câte miliarde ne vor costa, de fapt, cele două reactoare? Guvernul este în faza în care trebuie să primească re­zultatele unui studiu actualizat de feza­bilitate privind introducerea mecanismului CfD în România. Mai ceruse unul acum doi ani, când se știa că proiectul se va realiza cu chinezii de la China General Nuclear și se pot face niște aproximații pe baza celui vechi. Cităm din el: „Costul mediu pe durata de viață a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă este peste prețul mediu de piață și, prin urmare, esti­măm necesitatea unui sprijin semnificativ printr-un contract CfD.

Nivelul subvenției anuale ajunge la apogeu în 2031, anul în care prețul de vânzare angro este la cel mai scăzut nivel, însă apoi scade în timp, pe măsură ce prețurile pieței cresc (ca urmare a creșterii prețurilor la gaze și la CO2). Pe baza estimărilor realizate, decalajul dintre costurile și veniturile din vânză­rile angro ale energiei nucleare implică o sub­venție medie de 215 milioane de euro pe an între 2030 și 2040“, arăta, în primă­vara lui 2019, Ministerul Energiei.

Așadar, doar pentru zece ani, subvenția plătită de consumatori pentru proiectul de la Cernavodă ar fi de cel puțin 2,15 miliarde de euro, într-o estimare destul de con­­­servatoare și ea, dacă ne gândim că gazul s-a ieftinit, cel puțin pentru moment, nu s-a scumpit!

Precedentul britanic

În Marea Britanie se construiește acum singura centrală nucleară de capacitate mare din Europa care beneficiază de finanțare prin mecanismul CfD, agreat în prealabil de Comisia Europeană pentru acest proiect.

• Puterea. Este vorba despre Hinkley Point C, o centrală nucleară care va avea două reactoare cu o putere totală de 3.200 de me­gawați, proiect derulat de gigantul francez EdF și de aceeași China General Nuclear, care a fost implicată și la Cerna­vodă.
• Reevaluările. Proiectul ar fi urmat să coste circa 18 miliarde de lire sterline (aproape 20 de miliarde de euro) și să asigu­re 7% din necesarul de electricitate al Marii Britanii în 2025. Anul trecut însă, EdF a anun­țat că această centrală va costa până la 22,5 miliarde de lire (aproape 25 de miliarde de euro), iar termenul de punere în funcțiune ar fi 2027.
• Subvenția. În 2013, când guvernul britanic a aprobat schema CfD (prețul de exercitare aprobat era de 92,5 lire/MWh, adică 102,3 euro), s-a estimat un volum total al subvenției, plătit de consumatori, de 6,1 miliarde de lire (6,75 miliarde de euro). În 2017, estimarea făcută de National Audit Office a urcat la 50 de miliarde de lire (55,3 miliarde de euro), deci de opt ori mai mult decât cea inițială.

Acest articol a apărut în numărul 102 al revistei NewMoney.