Timp Liber

Când va avea loc Neversea 2023

Organizatorii Neversea au anunţat că festivalul va avea loc între 6 şi 9 iulie pe o plajă din Constanţa, precizând că fanii îşi pot rezerva abonamentul prin platforma Extasy, iar acesta va avea un preţ special, cel mai mic abonament urmând să coste 79 de euro plus taxe.

“Timp de patru zile şi patru nopţi, fanii care iubesc muzica, marea, plaja, răsăriturile, apusurile, petrecerile, libertatea şi viaţa se vor bucura de o nouă ediţie Neversea, unde vor trăi experienţe unice pe care şi le vor aminti toată viaţa. Cea de-a cincea ediţie Neversea va aduce artişti în premieră în România, cei mai buni DJ-i şi producători internaţionali, precum şi artişti români. Organizatorii vin pentru ediţia din 2023 şi cu o poveste nouă şi vor transforma plaja Neversea într-un loc cu decoruri fantastice. Oaza de libertate de la malul Mării Negre va fi plină de culori, entuziasm şi energii bune aduse şi de dansatori, animatori şi acrobaţi pe picioroange, care vor defila printre zecile de mii de participanţi”, se arată în comunicat.

Sursa citată a menţionat că festivalul va găzdui şi diverse activităţi interactive, sporturi pe apă, ateliere şi workshopuri creative şi inspiraţionale, zone de fashion, make-up, hairstyle, mâncare şi băuturi.

Preț bilete Neversea 2023

Organizatorii au mai anunţat că cei care doresc să îşi asigure acum intrarea la Neversea se pot înscrie pe https://extasy.com/ sau pot descărca aplicaţia Extasy până pe 21 noiembrie, pentru a-şi rezerva abonamentul la preţul de doar 1 euro.

“După crearea contului, fanii pot alege maximum patru abonamente pentru Neversea 2023 pe care le pot rezerva pe loc, fiecare la preţul de 1 euro. Apoi, în data de 22 noiembrie 2022, vor plăti preţul întreg al abonamentelor rezervate. Acestea vor avea un preţ special, după cum urmează:

General Access Basic: 79 euro + taxe

General Access Risk Free: 99 euro + taxe

VIP: 209 euro + taxe”, au mai precizat organizatorii.

Ei au precizat că cei care îşi rezervă abonamente, iar apoi nu mai doresc să le cumpere, trebuie să trimită un email la adresa support@extasy.com până pe 21 noiembrie 2022.

Preţul final al abonamentului General Access Basic va fi de 209 euro plus taxe, iar cel VIP de 349 euro plus taxe.

În 2022, peste 260.000 de oameni au participat la cea de-a patra ediţie Neversea, în cele patru zile şi patru nopţi de festival. Peste 150 de artişti naţionali şi internaţionali de renume au făcut show-uri uimitoare pe cele 5 scene amplasate la malul Mării Negre.

Alan Walker, Alesso, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, Danny Avila, KSHMR, NERVO, Nicky Romero, Steve Aoki, ZHU, Paul Kalkbrenner, Parov Stelar, Black Eyed Peas, Tyga, Brennan Heart, Tujamo, Azteck, Madeon şi B Jones sunt câţiva dintre headlinerii care au făcut senzaţie la festivalul Neversea 2022.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

o zi ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

o zi ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

o zi ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

o zi ago

Acest website folosește cookies