Camera Deputaţilor a aprobat legea de ratificare a acordului cu SUA privind realizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

NewMoney 12/05/2021 | 15:14 Ştiri
Camera Deputaţilor a aprobat legea de ratificare a acordului cu SUA privind realizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Camera Deputaţilor a aprobat miercuri, cu 307 voturi ”pentru” şi două abţineri, legea care ratifică acordul cu SUA privind realizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă şi retehnologizarea reactorului 1, ocazie cu care ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că este convins că acordul va fi ratificat în scurt timp şi de Senat, pentru a putea fi pus în practică.

Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România, a fost semnat la Bucureşti, la 9 decembrie 2020 şi la Upper Marlboro, la 4 decembrie 2020.

„Este un pas mare care l-am făcut spre adoptarea, spre ratificarea acestui acord şi spre întărirea parteneriatului strategic între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite. A fost semnat la Bucureşti în decembrie, a fost semnat, de asemenea, un memorandum între Guvernul României şi Banca de Export-Import a SUA pentru o linie de finanţare de 7 miliarde de dolari pentru proiecte în energie, în domeniul nuclear şi în domeniul gazelor naturale. Este un acord istoric, care sunt convins că va fi ratificat în scurt timp şi de colegii din Senat şi îl vom putea pune în practică în aşa fel încât să putem începe investiţiile la Cernavodă, unităţile 3 şi 4, şi retehnologizarea unităţii 1”, a declarat ministrul Energiei, în Parlament.

Acordul vizează mai multe arii de cooperare, printre care: proiectul unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, retehnologizarea unităţii 1, cooperarea în domenii precum reglementarea, cercetarea şi dezvoltarea, schimburi între laboratoare de cercetare şi universităţi, pregătirea personalului.

Adiţional proiectelor actuale, proiectului unităţilor 3 şi 4 şi retehnologizării unităţii 1 CNE Cernavodă, acordul prevede şi cooperarea pe termen lung şi foarte lung prin posibilitatea dezvoltării reactoarelor modulare mici în România, pe un amplasament care urmează a fi stabilit, în vederea asigurării  în viitor a flexibilităţii şi scalabilităţii tehnologiilor nucleare.