Ştiri

BVB: Tranzacţii de peste 13 milioane de lei, la o oră de la debutul operaţiunilor

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) era miercuri pe creştere după o oră de la debutul operaţiunilor, valoarea tranzacţiilor efectuate fiind de 13,2 milioane de lei, respectiv 2,66 milioane de euro, informează Agerpres.ro.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, a crescut cu 0,95%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,93%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o creştere de 0,86%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a câştigat 0,61%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor era în urcare, cu 0,62%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,68%.

Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era pe plus cu 0,11%.

Potrivit informaţiilor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Dafora (+8%), Cemacon (+5,84%) şi Zentiva (+5,36%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Aquila Part Prod (-2,19%), Impact Developer & Contractor (-2,1%) şi Sphera Francise Group (-1,69%).

FOTO: Laszlo Raduly

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies