Business Insider: Cine sunt cei 19 „hoți” care au construit America

NewMoney 07/09/2018 | 16:36 Ştiri
Business Insider: Cine sunt cei 19 „hoți” care au construit America

Magnații din SUA din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, denumiți peiorativ în cultura americană „baronii tâlhari”, au construit imperii financiare și au acumulat bogății fără precedent, fie în detrimentul muncitorilor din fabrică, fie prin metode care erau considerate fără scrupule chiar în acea perioadă. Dar unii dintre ei și-au donat averile pentru a construi universități, spitale, biblioteci sau muzee.

Business Insider îi prezintă pe cei 19 care și-au pus amprenta asupra modului în care Statele Unite ale Americii arată în ziua de azi.

1. John Jacob Astor

Wikimedia

Un imigrant german care a devenit primul milionar din Lumea Nouă după ce a vândut blănuri triburilor de nativi americani. Ulterior, a pus bazele American Fur Company, iar pentru o scurtă perioadă s-a folosit de vapoarele comerciale ale companiei pentru a face contrabandă cu opiu în China și în toată lumea, deși Beijing-ul declarase ilegal acest drog.


2. Cornelius Vanderbilt

Wikimedia

La doar 16 ani a împrumutat 100 de dolari cu care a cumpărat un feribot, pentru a oferi servicii de transport, afacere pe care a transformat-o în cea mai mare companie de transport maritim din lume.

A vândut tot înainte de începerea Războiului Civil, pentru a investi în căi ferate, devenind cel mai bogat om din SUA.


3. Jay Cooke

Wikimedia

În 1861 și-a deschis propria bancă, Cooke & Co, iar, la scurt timp, a creditat cu trei milioane de dolari statul Pensylvania, care avea nevoie de bani după începerea Războiului Civil.

La doar un an după înființarea băncii care îi purta numele, Cooke a ajutat Trezoreria să vândă obligațiuni în valoare de 500 de milioane de dolari, tranzacție în urma căreia s-a ales cu un comision pe măsură.


4. James Buchanan Duke

Britannica

A cumpărat licența pentru prima mașinărie de produs țigări, care până atunci erau rulate manual. Până în 1889, compania sa producea 45% din țigările comercializat în SUA. În urma unei fuziuni care a dat naștere companiei American Tobacco, a ajuns să controleze 90% din piața tutunului din SUA.


5. Andrew Carnegie

Wikimedia

La doar 13 ani, Carnegie s-a angajat într-o fabrică de bumbac, unde câștiga 1,2 dolari pe oră. Și-a făcut averea administrrând căi ferate, ca ulterior să intre în afacerile cu oțel. Compania sa, Carnegie Steel, a transformat producția de oțel din SUA, devenind cea mai mare din lume până în 1889.


6. John D. Rockefeller

Wikimedia Commons

În 1870, a fondat Standard Oil Company alături de fratele său, care ulterior a pus monopol pe piața țițeiului din SUA, ajungând să controleze 90% din rafinăriile și conductele de petrol după doar 10 ani de înființare. Din acest motiv, Standard Oil ajunsese să fie poreclită „Caracatița” de jurnaliștii de la acea vreme.

După ce s-a retras, a donat peste 500 de milioane de dolari către fundații cariabile cu activități în educație, religie și știință și a pus bazele Universității din Chicago.


7. J.P. Morgan

Wikimedia

S-a implicat în reorganizarea și consolidarea căilor ferate după ce industria a început să aibă probleme și a ajuns să dețină foarte multe acțiuni în acest sector. Pentru că SUA nu avea o bancă centrală la acea vreme, în 1895 Morgan a împrumutat guvernul cu 60 de milioane de dolari, ca America să își salveze standardul de aur.

Unchiul său a scris melodia „Jingle Bells” și inițial era dedicată Zilei Recunoștinței, motiv pentru care a fost considerată un mare eșec la acea vreme.


8. Henry Morrison Flagler

Wikimedia

Unul dintre cofondatorii Standard Oil, despre care Rockefeller spunea că este creierul din spatele acestei afaceri. La un moment dat, Flager a observat că Florida a devenit destinația preferată a bogaților din SUA, astfel că a început să dezvolte această zonă. A construit hoteluri, căi ferate și a pus bazele orașelor de astăzi de pe coasta de est a statului Florida, precum Palm Beach sau Miami.


9. Henry Huttleston Rogers

Wikimedia

Și-a făcut averea în industria țițeiului, după ce a creat o mașinărie care putea să filtreze petrolul. Totodată, este cel care a propus ideea de a transporta combustibilul prin conducte, în loc de a folosi transportul feroviar. Rockefeller i-a preluat compania, pe vemea când dezvolta Standard Oil.

A devenit un prieten apropiat al lui Mark Twain, după ce l-a ajutat pe scriitor să se reorganizeze financiar.


10. John C. Osgood

Wikimedia

A făcut avere din minerit, ajungând să dețină 14 mine active și 4 instalatii de fabricare a cocsului. A construit un oraș întreg pentru a oferi condiții de trai mai bune pentru angajații săi. Orașul Redstone din Colorado oferea locuitorilor școli pentru copiii lor, biblioteci și case confortabile.


11. Charles M. Schwab

Wikimedia

A fost primul președinte al US Steel Corporațion, fiind cel care aplica strategii de management eficiente. Acesta a crescut producția de oțel a companiei după ce a creat un mediu competitiv între angajați, prin introducerea echipelor de lucru.

În 1903 a fondat Bethlehem Steel, care a devenit al doilea cel mai mare producător de oțel din lume și a furnizat armament Antantei în timpul Primului Război Mondial, acumulând o avere considerabilă până la finalul conflictului.


12. Andrew Mellon

Britannica

A fost un bancher de succes care a finanțat corporații din mai multe industrii, precum cea a aluminiului, a oțelului sau a țițeiului.

În 1921, președintele Warren Harding l-a numit secretar al Trezoreriei pentru a ajuta SUA să își reducă datoriile de după Primul Război Mondial. Mellon a rezolvat ușor problema, prin reformarea sistemului de taxe.


13. Charles Crocker

Wikimedia

A făcut avere din comerțul cu textile , iar mai târziu a fost ales în consiliul orașului Sacremento și în senatul Californiei. A devenit cunoscut după ce a fost contractat să construiască Central Pacific Railroad, prima linie ferată transcontinentală din SUA, ce făcea legătura între California și Utah.


14. Marshall Field

Wikimedia

Cu toate că primul său angajator i-a spus că nu va putea niciodată să managerieze nici măcar un magazin, Field a devenit inventatorul supermarketului modern. A introdus serviciul clienți, creditul pentru cumpărături, prețul unic și este primul care a permis returnarea produselor.


15. Henry Clay Frick

Wikimedia

A avut un rol important în expansiunea Carnegie Steel Company, din rolul de președinte. Frick a fost un opozant al sindicatelor, iar refuzul său de a angaja muncitori care erau membri de sindicat la minele companiei a dus la o revoltă cunoscută ca „Homestead strike”. Și-au pierdut viața 10 oameni, iar alți 60 au fost răniți în urma unei lupte între protestatari și angenții de securitate.


16. Daniel Drew

Wikimedia

Drew a folosit banii obținuți dintr-o afacere cu vapoare cu abur pentru a deschide o firmă de brokeraj pe Wall Street în 1844. Însă, după ce au murit partenerii săi, acesta s-a folosit de toate mijloacele pe care le avea la dispoziție pentru a face avere la bursă, inclusiv prin fraudă și înșelăciune. În cele din urmă, Drew a pierdut toți banii în timpul crizei financiare din 1873.


17. Jay Gould

Wikimedia

Acesta a controlat mai multe căi ferate și a făcut bani din speculații la bursă. Alături de James Fisk a manipulat piața aurului de la New York Gold Exchange, ceea ce a dus la o panică financiară în SUA, cunoscută ca Vinerea Neagră a Aurului.


18. James Fisk

Wikimedia

Fisk a fost un broker agresiv de pe Wall Street, care alături de Jay Gauld a produs Vinerea Neagră a Aurului. Spre deosebire de Fisk, Gauld a reușit să evite dezastrul pentru că a vândut tot aurul pe care îl deținea înainte ca prețurile să cadă.


19. Leland Stanford

Wikimedia

A contribuit la fondarea Central Pacific Railroad, iar mai târziu a intrat în politică, devenind un membru marcant al Partidului Republican, câștigând mandate de Guvernator al Californiei și în Senatul SUA. Alături de soția sa, a deschis Universitatea Stanford, în 1891.


Foto: Wikimedia