Ştiri

Bursele au urcat luni la niveluri record, înaintea unor şedinţe ale băncilor centrale din această săptămână

Bursele au urcat luni la niveluri record, înaintea unor şedinţe ale băncilor centrale din această săptămână aşteptate cu interes de investitori, susţinute de aşteptările investitorilor pentru măsuri de stimulare în Japonia şi neinfluenţate de temerile legate de majorările viitoare de dobânzi, care au temperat preţurile obligaţiunilor, transmite Reuters, citează News.ro.

În Statele Unite, indicii au atins niveluri record, susţinuţi de sectorul energiei, dar s-au retras apoi, fiind tranzacţionaţi aproape în stagnare.

În Europa, indicele pan-european STOXX 600 a închis în urcare cu 0,7%, la un nivel record, influenţat de evoluţiile post-electorale din Japonia şi de stabilizarea preţurilor cărbunelui în China.

Componenta bancară a indicelui STOXX 600 a atins cel mai ridicat nivel din peste doi ani, consemnînd cea mai bună evoluţie, pe fondul creşterii randamentului obligaţiunilor în perspectiva unei majorări a dobînzilor de către Banca Centrală Europeanp, anul viitor.

Indicele global MSCI a urcat cu 0,25%. Indicele japonez Nikkei a închis în creştere cu 2,6%, dypă ce Partidul Liberal Democratic al premierului Fumio Kishida a obţinut o victorie neaşteptat de confortabilă în alegeri, mărind aşteptările pentru stabilitate politică şi măsuri de stimulare.

Indicele dolarului, care măsoară evoluţia monedei americane în funcţie de un coş de şase valute, a scăzut cu 0,24%, la 93,966. Euro a avansat cu -0,28%, la 1,1592 dolari pe unitate.

Prețurile petrolului

Preţurile petrolului au scăzut, după ce eliberare de către China a unor rezerve de benzină şi motorimă a atenuat îngrijorările privind oferta limitată de carburanşi la nivel global.

Investitorii aşteaptă o reuniune de joi a marilor producători de petrol, care ar putea mări ţintele de producţie.

Preţul petrolului Brent a crescut cu 1,1%, la 84,63 dolari pe baril, în timp ce petrolul WTO, de referinţă pe piaţa americană, a urcat cu 0,59%, la 84,06 dolari pe baril.

Preţul spot al aurului a crescut cu 0,6%, la 1.793,06 dolari uncia. Bitcoin a scăzut cu 0,7%, la 61.949,27 dolari pe unitate.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Zelenski, nemulţumit că ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat nemulţumit de faptul că aliaţilor occidentali le ia prea…

9 ore ago

UNSAR: Nu va exista coplata la RCA

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) transmite că un aşa-numit…

10 ore ago

Judecătorii au dat verdictul: Moştenitorii au dreptul să obţină informaţii protejate de secretul bancar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că moştenitorii au dreptul să obţină informaţii…

11 ore ago

2 trilioane de dolari sunt spălaţi anual la nivel global

Organismele internaţionale de profil estimează că între 800 de miliarde şi 2 trilioane de dolari…

12 ore ago

Câţi bani au cheltuit până acum partidele în campania electorală?

Reprezentanţii Expert Forum au analizat datele legate de finanţarea campaniei electorale, publicate de către AEP,…

13 ore ago

CPI cere un mandat de arestare pentru Netanyahu

Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat luni că a emis un mandat de arestare pe…

15 ore ago

Acest website folosește cookies