Burger King deschide un nou restaurant în Băneasa

Andrei Dumitru 11/09/2020 | 13:09 Ştiri
Burger King deschide un nou restaurant în Băneasa

La doar o săptămână de la deschiderea unui nou restaurant Burger King în Promenada Mall, AmRest, una dintre cele mai mari platforme europene de restaurante și servicii alimentare, deschide un nou restaurant în București. Noul restaurant Burger King se află în zona de nord a Bucureștiului, în incinta Băneasa Shopping City, aripa Feeria.

Cel de-al cincilea restaurant nou deschis în București apare la doar câteva săptămâni după inaugurarea restaurantului Burger King din Promenada Mall, acest lucru făcând parte din strategia pe termen lung a companiei în România.

Noul restaurant este situat în Băneasa Shopping City, aripa Feeria, si va avea o echipă de 30 grill kings. Ca întotdeauna, compania a luat măsurile de siguranță și igienă în pregătirea tuturor comenzilor: de la recipiente cu dezinfectant în toate punctele-cheie din restaurant, la echiparea angajaților cu măști și mănuși.

„Deschidem cel de-al doilea restaurant în luna septembrie și cel de-al cincilea din oraș. Acest lucru vine ca un rezultat al cererii mare de produse Burger King în piața din România și ne bucurăm totodată să vedem că numărul fanilor Burger King este în creștere. Așadar, continuăm să lucrăm la obiectivele noastre printre care și acela de a crea o rețea de restaurante care leagă cele mai importante zone ale Bucureștiului”, spune Alan Laughlin, președinte Burger King AmRest

Măsuri de protecție în restaurantele Burger King

„Burger King oferă fanilor tot spațiul disponibil, care respectă condițiile de siguranță și un întreg set de măsuri menite să îi protejeze”, spune compania. Servirea la masă respectă toate măsurile de distanțare socială impuse de autorități, mesele fiind dezinfectate după fiecare client.

La fiecare casă de marcat sau la intrarea în restaurant, clienții se pot dezinfecta cu soluțiile disponibile în recipientele dedicate.

AmRest Holdings, SE este unul dintre operatorii de restaurante multi-brand tip franciză din Europa, cu un portofoliu ce cuprinde 10 branduri în 25 de țări. AmRest operează francize pentru branduri precum KFC, Pizza Hut, Starbucks și Burger King, pentru mărcile proprii Sushi Shop, Pokai, La Tagliatella, Bacoa, Blue Frog și KABB. În România, AmRest operează Starbucks și lanțul de restaurante Burger King.