Ştiri

Bulgaria vrea să obţină de la UE scutirea de la plata accizelor la electricitate şi gaze naturale

Bulgaria, afectată de creşterea preţurilor la energie, va cere săptămâna viitoare Comisiei Europene să-i permită să elimine accizele la electricitate şi gaze naturale, pentru a-şi proteja economia, a anunţat vineri Guvernul.

Peste 90% din gazele naturale importate de Bulgaria sunt din Rusia. Săptămâna trecută, Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale în Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului. Sofia a reuşit să-şi asigure livrări alternative din Grecia şi deocamdată nu a tăiat livrările către clienţi, dar companiile şi-au exprimat îngrijorarea că preţul gazelor ar putea fi majorat cu 20% – 30%.

Costul electricităţii în Bulgaria este în creştere din toamna anului trecut, determinând Guvernul să îngheţe preţurile pentru gospodării şi să furnizeze compensaţii companiilor. În urma creşterii preţurilor la energie, inflaţia a urcat în martie la 12,4%, cel mai ridicat nivel din iulie 2008. Luna aceasta autorităţile vor să adopte măsuri pentru atenuarea presiunilor inflaţioniste. „Una din măsuri va fi o solicitare de derogare de la UE pentru scutirea de la plata accizelor la electricitate şi gaze naturale”, se arată într-un comunicat al Guvernului, potrivit sursei citate de Agerpres.

Principalele organizaţii de afaceri din Bulgaria, îngrijorate de noua creştere a preţului gazelor, au cerut Executivului să găsească metode pentru reluarea discuţiilor cu Gazprom şi extinderea compensaţiilor pentru majorarea preţurilor la energie. În domeniul transporturilor, companiile ameninţă cu proteste la nivel naţional, cerând autorităţilor să înjumătăţească accizele la combustibili şi alte măsuri pentru scăderea preţurilor combustibililor.

Surse UE au declarat pentru Reuters că Bulgaria a cerut excepţii de la planificatul embargou al UE asupra petrolului rusesc, deoarece rafinăria Lukoil Neftochim Burgas, cel mai mare furnizor de combustibil, procesează ţiţei rusesc. Dar UE nu a oferit concesii Bulgariei, susţin sursele.

Conform propunerii iniţiale, prezentată miercuri de Executivul comunitar, companiile europene ar fi trebuit să înceteze să mai ofere servicii de shipping, brokeraj, asigurări şi finanţare pentru transportul petrolului rusesc la nivel global, la o lună după adoptarea noilor sancţiuni. Pentru a intra în vigoare, cel de-al şaselea pachet de sancţiuni propus de Comisia Europeană va trebui să fie aprobat de toate cele 27 de state membre.

Elena Marinescu

Recent Posts

Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică…

11 minute ago

Digi va distribui dividende de aproximativ 120 milioane lei

Digi Communications NV va propune acționarilor săi distribuirea de dividende în valoare de aproximativ 120…

14 minute ago

MetaWealth și One United Properties semnează un acord-cadru de 20 de milioane de euro

Start-up-ul fintech MetaWealth şi One United Properties anunță un acord-cadru de 20 de milioane Euro…

17 minute ago

Înmatriculările de mașini second hand au crescut în primul trimestru

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor s-au majorat cu 4,5%, în primul trimestru…

40 de minute ago

Rata şomajului a scăzut în luna martie

Rata şomajului în luna martie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în…

49 de minute ago

Meteo: Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai

Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii…

o oră ago

Acest website folosește cookies