Bucureștiul a atras aproape 60% din cererea de spații logistice și industriale în acest an

Gabriel Bucur 26/10/2017 | 12:13 Ştiri
Bucureștiul a atras aproape 60% din cererea de spații logistice și industriale în acest an

Cererea pe piața industrială și logistică din România a ajuns la 456.000 de metri pătrați în primele nouă luni ale acestui an, volum apropiat cu nivelul consemnat pentru întreg anul trecut, când a cumulat 463.000 metri pătrați, arată o analiză a companiei de consultanță imobiliară JLL.

Peste 70% din suprafața tranzacționată, respectiv 330.000 de metri pătrați, reprezintă cerere nouă (contracte noi, pre-închirieri). Ponderea cererii noi din total tranzactionat a crescut față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce se reflectă în ratele din ce în ce mai reduse ale gradului de neocupare, spun specialiștii. Totodată, renegocierile și reînnoirile de contracte au cumulat 126.000 de metri pătrați de spații industriale și logistice.

Un procent de 56% din cererea totală a vizat Bucureștiul, în condițiile în care firmele de logistică au generat mai mult de jumătate din cerere, cu 250.000 de metri pătrați de spații preluate în întreaga țară, iar aproape un sfert din suprafață închiriată a fost contractată de firme de producție, arată analiza JLL.

Pitești (50.000 de metri pătrați), Timișoara (45.000 de metri pătrați), Roman (31.000 de metri pătrați) și Cluj (25.250 de metri pătrați) sunt alte orașe în care au fost încheiate tranzacții semnificative pe segmentul industrial și logistic în perioada analizată. „Cererea de spații industriale se menține la un nivel ridicat și confirmă apetitul clienților pentru expansiune, dovadă fiind faptul că în primele nouă luni ale acestui an volumul total reprezintă 98% din cel înregistrat în tot anul 2016”, a declarat Costin Bănică, Associate Director, Head of Industrial Agency JLL Romania.

Cele mai mari cinci contracte noi semnate pe piața industrială și logistică în al treilea trimestru

Chiriaș Proiect Suprafața (mp) Tip spațiu
Ceva Logistics WDP Park Pitesti 29,000 logistică
Inteva WDP Park Oradea 15.000 Producție
SHW Automotive Eurorent Airport Park 10.200 Producție/Automotive
Aquila SNS Park 10.000 Distributie
TE connectivity WDP Timisoara 10.000 Automotive

În ceea ce privește oferta, în primele nouă luni au fost livrate în țară proiecte ce totalizează mai mult de 210.000 metri pătrați, astfel că stocul a fost de aproape 3 milioane de metri pătrați la sfârșitul lunii septembrie, din care 1,5 milioane de metri pătrați în București. Alți 140.000 de metri pătrați de spații industriale sunt anunțați că vor fi livrați în acest an și reprezintă atât proiecte noi, cât și extensii ale celor existente.

Astfel, nivelul total al livrărilor de spații industrial va ajunge peste cel înregistrat în întreg anul 2016 și confirmă apetitul clienților și al dezvoltatorilor pentru expansiune, arată analiza JLL. Rata de neocupare este de sub 5% în București și de 7-10% în afara Capitalei.

Chiriile se mențin constante, iar nivelul lor este influențat, doar punctual, de gradul de neocupare a fiecărui proiect în parte, mai spun specialiștii.

 


FOTO: Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.