Brico Depôt începe procesul de rebranding al portofoliului de magazine Praktiker

NewMoney 25/09/2018 | 13:20 Ştiri
Brico Depôt începe procesul de rebranding al portofoliului de magazine Praktiker

Brico Depôt România, companie internaţională de amenajări interioare, începe procesul de rebranding al portofoliului de magazine Praktiker, preluat la finalul anului trecut, în Brico Depôt. În același timp, grupul a anunțat că va închide magazinele Praktiker din Arad, Brașov și Pitești.

În urma achiziției lanțului Praktiker, grupul Kingfisher a ajuns să dețină o rețea de 38 de magazine pe piața locală.

Procesul de rebranding al rețelei Praktiker va fi implementat în mai multe etape și va fi finalizat până la începutul sezonului de primăvară, astfel încât în prima parte a anului 2019 Kingfisher va opera întreaga rețea din România sub brandul Brico Depôt.

Astfel, toate magazinele din rețea vor oferi clienților soluții unice pentru proiectele de renovare și reamenajare a locuinței. În prezent, 7.500 de produse din oferta unificată se găsesc în rețeaua Brico Depôt, iar peste 5.000 dintre acestea sunt disponibile deja și în magazinele Praktiker.

Pe lângă procesul de rebranding, planul de optimizare a rețelei comerciale și eficientizare a activității operaționale include și închiderea a trei magazine Praktiker respectiv Arad, Brașov și Pitești.

Brico Depôt a prevăzut deja un plan de suport și integrare a cât mai multor angajați în rețeaua de magazine existentă.

În 2016, grupul Kingfisher a lansat o nouă strategie operațională, ONE Kingfisher, în care accentul este pus pe crearea unei oferte unificate de produse pentru îmbunătăţirea locuinţei, pe valorificarea mediului digital şi pe optimizarea eficienței operaționale, în toate țările în care funcționează brandurile Kingfisher.


Foto: Mediafax