Breaking news! Toată Italia intră în carantină! Măsuri excepţionale impuse de guvern

Elena Marinescu 09/03/2020 | 22:59 Ştiri
Breaking news! Toată Italia intră în carantină! Măsuri excepţionale impuse de guvern

Premierul italian Giuseppe Conte a anunţat într-o conferinţă de presă că întreg teritoriul Italiei va intra în carantină pe termen nedefinit de marţi dimineaţa, 10 martie. Potrivit publicaţiei „La Stampa”, el a precizat că „lucrurile nu mai pot fi amânate şi este nevoie de intervenţii ferme pentru stoparea răspândirii coronavirusului”.

Şeful Executivului de la Roma i-a îndemnat pe italieni să sta în case în carantină. Deplasările vor fi permise doar pentru a merge la serviciu sau din motive de sănătate. Toate activităţile sportive vor fi interzise, la fel ca şi orice manifestări cultural-artistice. Cel mai afectat va fi campionatul italian de fotbal.

De asemenea, interdicţiile vizează şi orice fel de întruniri publice, iar şcolile şi universităţile vor rămâne închise până pe 3 aprilie, deocamdată.

Italienii vor avea nevoie de certificate speciale pentru a ieşi din localitatea e domiciliu, precizeatză presa din peninsulă.

Luni, Italia a anunțat cel mai mare număr de îmbolnăviri cu coronavirus înregistrat în 24 de ore de la începutul epidemiei în această țară.

Este vorba despre 1.797 de cazuri confirmate și 97 de noi decese, cifre îngrijorătoare, care se apropie de cele pe care le anunța China în vârful crizei sale provocate de coronavirus. Astfel, numărul total al cazurilor de coronavirus în Italia a ajuns astfel la 9.172, iar bilanțul deceselor este de 463.