Ştiri

Breaking News. Pacient suspect de infecție cu noul coronavirus, pe Aeroportul Otopeni

UPDATE: Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că nu există suspiciuni potrivit cărora cetățeanul israelian ar fi infectat cu noul virus din China. Şeful DSU a mai precizat pentru Mediafax că „nu este corelat cu coronavirusul, cel puțin la acest moment, pentru că venitul din China a fost acum 3 luni și el era în altă parte. Acestea sunt informațiile de acum. L-a preluat o ambulanță să îl ducă pentru că poate are altă problemă”.
O echipă medicală a fost solicitată, sâmbătă, la aterizarea cursei Ryanair de pe ruta Tel Aviv – Bucureşti, întrucât un pasager avea unele simptome de gripă. Ulterior, pacientul a fost preluat de o ambulanţă şi dus la Spitalul „Matei Balş”.
Potrivit reprezentanţilor Aeroportului „Henri Coandă”, citaţi de News.ro, comandantul cursei Ryanair de pe ruta Tel Aviv – Bucureşti a solicitat prezenţa unei echipe medicale la aterizare, ca urmare a faptului că un pasager prezenta unele simptome de gripă. Pasagerul venea din Israel, dar la bordul avionului a spus că a fost, în urmă cu trei luni, în China.
Aeronava a aterizat la ora 15.51 şi, după intervenţia serviciului medical al aeroportului, pasagerul a fost preluat de o ambulanţă 112 şi transferat la Spitalul „Matei Balş”.
„Toate măsurile au fost luate în conformitate cu protocolul şi procedurile medicale în vigoare. Ca urmare a verificărilor efectuate de personalul specializat al autorităţii în domeniu, ceilalţi 178 de pasageri au fost debarcaţi pe flux normal”, au transmis reprezentanţii aeroportului.
„Astăzi, 25 ianuarie, comandantul cursei Ryanair de pe ruta Tel Aviv -Bucureşti, a solicitat prezenţa unei echipe medicale la aterizare, ca urmare a faptului ca un pasager prezenta unele simptome de gripă.
Aeronava a aterizat la ora 15:51 şi, după intervenţia serviciului medical al aeroportului, pasagerul a fost preluat de o ambulanţă 112 şi transferat la spitalul Matei Balş”, au spus reprezentanţii CNAB. Potrivit acestora, au fost luate toate măsurile în conformitate cu protocolul şi procedurilor medicale în vigoare.
„Ca urmare a verificărilor efectuate personalul specializat al autorităţii în domeniu, ceilalţi 178 pasageri au fost debarcaţi pe flux normal. Ei îşi vor lăsa datele de contact”, au susţinut reprezentanţii aeroportului. Pasagerul suspect de gripă este de origine israeliană. De el se ocupă Serviciul Sanitar de Frontieră din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Guvernul chinez recunoaşte gravitatea situaţiei

Între timp, epidemia de pneumonie virală care a ucis 41 de persoane se accelerează şi pune China ”într-o situaţie gravă”, a recunoscut sâmbătă preşedintele Xi Jinping, care a făcut apel la consolidarea autorităţii regimului comunist.

Noul coronavirus, care a apărut în centrul ţării în luna decembrie, a infectat aproape 1.300 de persoane în China şi s-a răspândit în mai multe ţări, inclusiv în Franţa, Statele Unite şi Australia.China ar putea ”câştiga bătălia” contra noului coronavirus, a dat asigurări şeful statului chinez în cadrul unei reuniuni a Comitetului Permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist, care numără şapte membri şi care conduce ţara, conform Xinhua, citată de Agerpres.
Elena Marinescu

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

o zi ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

o zi ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

o zi ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

o zi ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

o zi ago

Acest website folosește cookies