Brandul de modă Zara se mută într-un spațiu de 4.000 de metri pătrați în mall-ul din Cotroceni

NewMoney 27/10/2017 | 13:17 Ştiri
Brandul de modă Zara se mută într-un spațiu de 4.000 de metri pătrați în mall-ul din Cotroceni

Zara, unul dintre brandurile fanion ale grupului spaniol Inditex, a deschis un magazin de 4.000 de metri pătrați în centrul comercial AFI Cotroceni din București, ce va fi structurat pe două etaje și va aduce în același loc mai multe categorii – femei, bărbați, adolescenți și copii.

Magazinul, cea mai mare unitate Zara din sud-estul Europei, înlocuiește practic alte magazine Zara din AFI Cotroceni, care erau amplasate în locații diferite ale mallului.

„Prin relansarea magazinului Zara și Zara Man, precum și deschiderea altor magazine de talie internațională, AFI Cotroceni întărește poziția sa (…)”, a declarat Amira Stănescu, marketing manager al  AFI Cotroceni.

Zara face parte din grupul Inditex, unul dintre cei mai mari retaileri de modă din lume, cu opt mărci (Zara, Pull & Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home și Uterqüe) și 7.405 magazine în 94 de piețe din întreaga lume.


Sursă foto: AFI Cotroceni