Ştiri

Bosch construiește la Cluj un centru de cercetare de 25 de milioane de euro

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, investește aproape 25 de milioane de euro în noul Centru de Inginerie dinCluj-Napoca, care va fi gata anul următor.

Clujul are deja un Centru de Inginerie, inaugurat în 2013, în care 400 de ingineri lucrează la tehnologii inovatoare din domenii precum conducerea automatizată, internetul lucrurilor și industria conectată (Industria 4.0). Bosch, care are un parteneriat strategic cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, vrea să construiască un nou centru de cercetare „mai sigur, mai eficient energetic, mai economic”.

„Bosch și-a extins activitățile de cercetare și dezvoltare în Romania în ultimii cinci ani, astfel că am decis să construim propria noastră clădire care să găzduiască Centrul de Inginerie în Cluj”, a declarat Mihai Boldijar, reprezentantul Grupului Bosch în România.

Clădirea va fi finalizată în anul 2019 și se va situa în centrul oraşului Cluj-Napoca, în cadrul campusului de software DaVinci.

„Pentru Bosch, asigurarea unor condiții optime de muncă pentru angajați reprezintă o prioritate. Astfel, clădirea nouă, care se va întinde pe aproximativ 17.000 metri pătrați și va avea peste 6 etaje, va oferi angajaților noștri atât condiții de muncă inspiraționale, cât și restaurante, spații de recreere, o sală de sport și parcări subterane”, a a afirmat Dennis Raabe, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca.

Centrul de cercetare și dezvoltare din Cluj are o colaborare strânsă cu alte centre din rețeaua globală Bosch, dar şi cu fabrica locală din Jucu, judeţul Cluj. El dezvoltă produse de ultimă generație în domeniile software, hardware, ingineria fiabilității şi mecanică.

Sebastian Popescu

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

o zi ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

o zi ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

o zi ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

o zi ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

o zi ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies