Boris Johnson: Prevederile acordului lui May cu UE sunt „inacceptabile”

Prevederile acordului Brexit, încheiat de către Theresa May cu Uniunea Europeană, sunt „inacceptabile”, a declarat, joi, noul premier britanic Boris Johnson în faţa deputaţilor britanici, relatează AFP, citată de News.ro
„Acordul retragerii a fost deja respins în trei rânduri (…). Prevederile sale sunt inacceptabile pentru acest parlament şi această ţară”, a spus Johnson.
Noul premier britanic a cerut „abolirea plasei de siguranţă (”backstop” în engleză)” irlandeze, o soluţie de ultim recurs menită să evite reimpunerea controlului la frontieră între Irlanda de Nord şi Irlanda după Brexit.