Bolt anunță o nouă rundă de finanțare în valoare de 628 de milioane de euro

Andrei Dumitru 11/01/2022 | 10:55 Ştiri
Bolt anunță o nouă rundă de finanțare în valoare de 628 de milioane de euro

Bolt anunță cea mai mare rundă de finanțare menită să extindă și mai mult prezența serviciilor companiei și să accelereze tranziția de la mașinile personale la mobilitatea partajată, în orașe.

Runda de investiții de 628 de milioane de euro a fost condusă de Sequoia Capital, Fidelity Management și Research Company LLC, cu participarea Whale Rock, Owl Rock (o divizie a Blue Owl), D1, G Squared, Tekne, Ghisallo și alții, crescând evaluarea companiei Bolt la 7,4 miliarde de euro.

Markus Villig, fondator și CEO Bolt, a declarat: „De zeci de ani, orașele au fost construite pentru mașini, nu pentru oameni. Acest lucru a dus la un trafic nesustenabil, la poluare și la restrângerea spațiilor publice, în beneficiul locurilor de parcare. Considerăm că această abordare este depășită.

În ultimii opt ani, am dezvoltat servicii care oferă alternative mai bune și mai accesibile pentru aproape toate scopurile pe care le servește o mașină personală. Colaborăm cu orașele pentru a ajuta oamenii să treacă la vehicule ușoare – cum ar fi trotinetele și bicicletele electrice – și la opțiuni de mobilitate partajată, cum ar fi ride hailing și car sharing, pentru a transforma zonele urbane în spații durabile și primitoare.

De aceea, anunțăm această nouă rundă de finanțare – cea mai mare din istoria noastră – care ne va ajuta să construim un viitor în care orașele să fie mai puțin aglomerate, mai puțin poluate și cu mai multe spații verzi, orașe în care oamenii se pot deplasa cu ușurință, într-un mod sigur și sustenabil.”

Trotinetele electrice oferite de Bolt sunt utilizate de peste 100 de milioane de clienți din 45 de țări și peste 400 de orașe din Europa și Africa. Portofoliul Bolt include, de asemenea, serviciul de ride hailing, serviciul de car-sharing – Bolt Drive – serviciul Bolt Food, care permite utilizatorilor să comande mâncare de la restaurante și Bolt Market, un serviciu de livrare a produselor alimentare și nealimentare în 15 minute.

Bolt Market, unul dintre cele mai noi servicii ale companiei, a fost dezvoltat și lansat în timpul pandemiei și operează deja zeci de magazine, în zece țări din Europa. Cu această nouă investiție, Bolt Market își va accelera rapid expansiunea în 2022 și intenționează să aibă sute de magazine operaționale până la sfârșitul anului.