Categories: Ştiri

BNP Paribas Personal Finance renunţă la activităţile din România

BNP Paribas Personal Finance, subsidiară deţinută în totalitate de Grupul BNP Paribas şi jucător în domeniul finanţării consumatorilor din Europa, a anunţat luni demararea procedurilor de sistare a operaţiunilor din România ale diviziei de consumer finance, Cetelem.

”BNP Paribas Personal Finance anunţă demararea procedurilor de sistare a operaţiunilor din România ale diviziei de consumer finance, Cetelem. Cetelem a înaintat către autorităţile de resort documentaţia necesară în vederea încetării activităţii de acordare de credite de consum pe piaţa din România, în conformitate cu procedurile de reglementare”, arată un comunicat.

Cetelem va asigura continuitatea relaţiilor de afaceri cu partenerii şi clienţii în baza contractelor de credit şi carduri aflate în derulare până la rambursarea integrală şi la încetarea obligaţiilor contractuale.

”BNP Paribas Personal Finance îşi ia angajamentul de a îndeplini în totalitate obligaţiile faţă de angajaţi, clienţi, parteneri şi autorităţi de reglementare. Înfiinţată în România în anul 2005 sub brandul Cetelem, BNP Paribas Personal Finance a înregistrat succes din punct de vedere comercial, însă activitatea companiei nu a atins dimensiunea necesară pentru a putea absorbi investiţiile majore în IT necesare pentru o poziţionare competitivă. Prin urmare, BNP Paribas Personal Finance a realizat o analiză strategică pentru a identifica opţiunile existente în interesul clienţilor şi al personalului.

Din păcate, nu s-a concretizat procesul de identificare a unui partener financiar care să posede capacitatea de a defini şi a asigura un viitor stabil pentru companie. În consecinţă, BNP Paribas Personal Finance anunţă demararea procedurilor de întrerupere a activităţilor sale în România. Grupul a înaintat către autorităţile de resort documentaţia necesară în vederea încetării activităţii de acordare de credite de consum pe piaţa din România, în conformitate cu procedurile legislative in vigoare”, mai arată comunicatul.

Continuitatea activităţii pentru partenerii şi clienţii ce deţin contracte şi carduri de credit în derulare va fi asigurată până la rambursarea integrală şi încetarea obligaţiilor contractuale. ”În această perioadă provocatoare, Cetelem va acorda, desigur, tot sprijinul necesar angajaţilor săi. Această decizie vizează doar activitatea Cetelem, fără impact asupra altor entităţi ale BNP Paribas, care îşi vor continua operaţiunile şi implementarea planurilor de dezvoltare în România.

Începând cu 1 martie 2018, Cetelem IFN SA a devenit – BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala Bucureşti, ca urmare a fuziunii strategice transfrontaliere dintre Cetelem IFN SA şi banca mamă franceză BNP Paribas Personal Finance. După finalizarea procesului de fuziune, activitatea comercială din România a continuat sub brandul Cetelem, cunoscut publicului de credite de consum din România. Compania continuă să ofere servicii de credite de consum în magazin, carduri de credit, credite auto, credite de nevoi personale, fie la locul vânzării, fie la distanţă, prin telefon sau Internet. În cei peste 15 ani de când este prezentă pe piaţa românească, Cetelem a oferit peste 1,8 milioane de credite.

Elena Marinescu

Recent Posts

ANM dă alerta: Un nou VAL de FRIG peste România! PROGNOZA detaliată

Meteorologii au veşti proaste şi în această săptămână! Frigul pune stăpânire pe România. La munte…

5 ore ago

Florin Piersic, primul mesaj din spital: Sunt viu. Ţineţi-mă aproape

Actorul Florin Piersic a transmis, luni seară, un mesaj în care afirmă că este ”viu”.…

5 ore ago

SCHIMBĂRI în modul de acordare a concediilor medicale. LISTA bolilor pentru care se acordă direct 7 zile de concediu medical

Un Ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate…

6 ore ago

Ciolacu: Vom avea una dintre primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, la sfârşitul anului, România va avea una dintre primele…

7 ore ago

BNR, veşti proaste despre evoluția inflației. Prognoze pesimiste pentru 2024

Banca Națională a României (BNR) susține că rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se…

8 ore ago

Angajaţii de la Guvern, nemulţumiţi de salarii. Protest spontan la Palatul Victoria

UPDATE: Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, dacă se va impune, va discuta cu salariaţii protestatari…

8 ore ago

Acest website folosește cookies