Recomandare de film: „Black Panther”, lumea de azi în haine de mâine

Dacă nu ați văzut încă „Black Panther“, mergeți să-l vedeți! Pe lângă frumoasa poveste despre un viitor utopic, filmul lui Ryan Coogler este un cvasidicționar vizual al lumii de azi, în care oricine poate recunoaște probleme legate de politici inter­na­ționale, rasism și egalitate de gen.

Acest articol a apărut în numărul 40 (14-27 mai) al revistei NewMoney

Primul film al studiourilor Marvel cu un supererou de culoare, „Black Panther“ a fost considerat o revelație a cinema­to­grafiei contemporane încă de la lansare, mulți critici numindu-l „cel mai bun film al lui 2018“. Distribuția domi­nată de actori de culoare, povestea interesantă despre un viitor utopic pe pământ african, un prim-plan împărțit de femei și bărbați și felul în care a fost creată toată această nara­țiune bogată în personaje, tărâmuri fascinante și acțiuni eroice – au convins de la bun început spectatorul.

Așa se explică cum „Black Panther“ a încasat 665 milioane de dolari, cla­sân­du-se pe locul al treilea în topul ame­rican, după „Star Wars: The Force Awakens“ (936,7 milioane de dolari) şi „Avatar“ (760,5 milioane de dolari), în timp ce, la nivel mondial, a încasat 1,29 miliarde de dolari, situându-se pe locul al zecelea între filmele cu cele mai mari încasări din toate timpurile.

La bază. Cei care iubesc comics book-urile știu că Black Panther este primul supererou afro apărut într-o carte de benzi desenate americane (marca Marvel Comics), chiar înaintea îndrăgiților confrați ai săi „Falcon“ (1969), „Luke Cage“ (1972) sau „Blade“ (1973).

Plăs­muire a scriitorului Stan Lee și a artistului Jack Kirby, Black Panther a apărut pentru prima dată pe coperta din iulie 1966 a revistei Fantastic Four # 52, când T’Challa (numele real al Panterei Negre, regele și protectorul națiu­nii ficționale africane Wakanda) a captat atenția cu personalitatea și vulnerabili­tățile sale, competențele științifice și abilitățile lui de luptă.

Chadwick Boseman l-a portretizat fără reproș în „Captain America: Civil War“, filmul din 2016 regizat de frații Anthony și Joe Russo, iar acum o face întocmai în „Black Panther“, al lui Ryan Coogler, un film „diferit de tot ce a fost făcut până acum, cu o acțiune remarca­bilă, o uimitoare artă regizo­rală, intrigă fascinantă, secvențe de acțiune memorabile și profunzime sur­prinzătoare“, după cum îl descrie Common Sense Media.

Tărâm magic. O scurtă animație ne familiarizează cu regatul african Wa­kanda, locul în care se desfășoară, în mare parte, acțiunea. Ca imediat după aceea să ni se prezinte o scenă petre­cută în Oakland în 1992, cu un grup de puști jucând baschet și niște bărbați mis­terioși vorbind despre un tărâm magic.

Ryan Coogler ne aduce în față de la bun început două lumi antagoniste: cea a muritorilor de rând și cea a locuitorilor Wakandei, „o minune a minunilor“, cum o numește Boston Review, a cărei bogăție uimitoare și progres tehnologic depășesc tot ceea ce oamenii de știință ar putea realiza. Sursa tuturor acestor minuni este vibraniul, o substanță mira­culoasă care poate regenera orice, o sur­să puternică de energie și o materie pri­mă de neegalat.

Folosind tehnologia pentru a-și ascunde această moștenire senzațională, Wakanda joacă rolul unei țări africane sărace din lumea a treia, în realitate aceasta dezvoltându-se ca nicio alta, iar politicile ei izolaționiste protejând-o de războaie, rasism, refugiați.

Este de înțeles, așadar, că cei care știu de atuurile țării râvnesc să pună mâna pe comorile ei, așa cum sunt dealerul de arme Ulysses Klaue (Andy Serkis) și Eric Killmonger (Michael B. Jordan), un descendent al Wakandanilor. Ambii caută vibraniu, dar din diferite motive: Klaue încearcă să profite de bo­gățiile ei; Killmonger crede că el este moștenitorul de drept al tronului.

În contrast. Două imagini radical opuse stau astfel la baza narațiunii: o țară africană avansată, bogată și înfloritoare, care este izolată de colonialism și supremație albă; și câțiva negri Wakandani hotărâți să folosească minunile Wakanda cu scopul de a-i emancipa pe toți oamenii din lume, în special pe oamenii de culoare defavorizați. Nobilul de culoare devine astfel dușma­nul de moarte al negrului obișnuit și viceversa.

T’Challa vrea să-și protejeze poporul, păstrându-l secret și neimplicându-se cu nimic în politica lumii. Killmonger, care a trăit în lumea normală, unde a cunoscut pe pielea lui ura rasială, vi­sează să-i elibereze pe negrii de pretu­tindeni. El este revoluționarul dispus să ia ceea ce dorește prin toate mijloacele necesare, fără a avea însă o filosofie coerentă.

Relația lui Killmonger cu T’Challa este în mare parte așa cum este des­crisă și în cartea de benzi desenate, cu unele excepții, precum aceea privind abi­litățile lui Killmonger. În carte, el este un ucigaș de temut, dar și un om extrem de inteligent, studiind la MIT pentru a înțelege tehnologia pe care el con­tinuă să o implementeze.

În film, singura abilitate a lui Killmonger este aceea de a ucide. Imaginile celor două personaje sunt însă foarte bine puse în contrast, cea mai pregnantă scenă în acest sens fiind cea în care ambii băr­bați parcurg aceeași călătorie spi­rituală din dorința de a-și întâlni pă­rinții, călă­torie ce demonstrează, într-un fel, că Raiul unuia poate fi Iadul celui­lalt.

Forță feminină. Universul lui Coogler nu este unul dominat de băr­bați. În aproape toate filmele lui, femeile au ceva de spus. Dacă în „Fruitvale Station“, o aveam pe doamna Grant, inter­pretată de fermecătoarea Octavia Spencer, iar în „Creed“, pe frumoasa Bianca, interpretată de Tessa Thompson, „Black Panther“ aduce de asemenea în lumină femei memorabile, puternice și inteligente, care luptă cot la cot cu bărbații și care-și fac auzite propriile voci.

Lupita Nyong’o este aici Nakia, fosta iubită a lui T’Challa, Letitia Wright este Shuri, sora lui T’Challa, cea care-i creează acestuia armele și costumele pe bază de vibraniu, „un echivalent al personajului Q din James Bond“, după cum o numește criticul Roger Ebert. Danai Gurira este Okoye, o tradițio­na­listă in­curabilă care are în grijă toate forțele speciale feminine ale Wakandei ce servesc drept bodyguarzi ai lui T’Challa.

Toate aceste femei speciale – care știu să iubească și să prețuiască, care sunt devotate până la moarte, care apără o țară și un neam, care au grație și forță deopotrivă – sunt unul dintre cele mai stră­­lucite aspecte ale filmului. Ele sunt independente, puternice, curajoase, fer­mecătoare, inventive, determinate, pre­zența lor vizibilă aducând în dis­cuție subiecte precum emanciparea femeii și egalitatea de gen.

Paradox. Atenția lui Coogler în construirea personajelor se concentrează și mai mult când vine vorba de perso­na­jele negative, neînfricatul Killmonger fiind tipul rău pe care nu ai cum să-l uiți ușor. Iar tipul rău este negrul american care a identificat în mod corect supre­mația albă ca fiind amenințarea bună­stării negre; este cel care crede că Wa­kanda este o țară egoistă; cel care nu suportă răbdarea și moderația.

„Black Panther“ – care atinge pro­ble­­me legate de colonialism, imperia­lism, formarea națiunilor, organizare statală, refugiați – ar putea fi foarte bine interpretat ca un film despre împuterni­cirea neagră, în care singurii negri răs­cum­părați sunt nobilii africani. „Ei pro­tejea­­ză virtutea și bunătatea împotriva ame­­nințării, nu a americanilor sau a europenilor albi, ci a unui negru american, cel mai periculos om din lume“, scrie Boston Review.

„Black Panther“ este, probabil, cel mai politic film produs vreodată de Marvel Comics și totodată unul în care băieții răi sunt, paradoxal, apărătorii aprigi ai unor valori umane. Căci, oricât ai vrea, nu ai cum să nu recunoști în răz­bunătorul Killmonger un apărător al egalității dintre oameni.

FOTO: Cinemagia