Ştiri

Bitcoin aproape de o capitalizare de 1 trilion de dolari

Valoarea de piață a Bitcoin se află la câteva procente de nivelul care i-ar da o capitalizare spectaculoasă de 1 trilion de dolari. Cifra nu este doar un reper simbolic. Suma este suficient de ridicată încât să atragă o atenție serioasă băncilor centrale. Pentru moment, riscul principal ar fi ca Bitcoin să devină victima propriului succes, este de părere Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB, casă de brokeraj listată pe Bursa de la Varșovia.

Bitcoin a depășit 50 000 de dolari pe unitate, pentru prima dată în istorie, pe 17 februarie. De la minimele de acum aproximativ un an, până pe 18 februarie, ora 20, Bitcoin a crescut de peste 13 ori. Dinamica este și mai impresionantă dacă ne gândim că în ianuarie 2015 cotația fluctua în jurul a 200 de dolari, iar în 2013 era în jur de 20 de dolari. Mai mult, în prezent, capitalizarea Bitcoin este pe punctul de a atinge 1 trilion de dolari, sumă suficient de ridicată să atragă atenția băncilor centrale, crede Claudiu Cazacu.

Traseul spectaculos al cotațiilor monedelor virtuale a venit pe un fond puternic favorabil unor astfel de evoluții. Pe de o parte, apetitul investitorilor de retail pentru piețele bursiere s-a aflat pe o curbă ascendentă foarte rapidă (timpul petrecut acasă, unele resurse financiare economisite prin limitările forțate de pandemie). Pe de altă parte, nume cu vechime din segmentul instituțional (în special din SUA) s-au arătat foarte deschise spre a investi sau a oferi produse și servicii din domeniul pe care, cu câțiva ani înainte, îl evitau cu fermitate (JPMorgan, Morgan Stanley).

Teama de inflație a avut, de asemenea, un cuvânt de spus, deși nu poate fi singurul argument, în acest moment. Jocul a devenit mai intens după ce nume ca Mastercard, BNY Mellon sau Tesla au fost asociate în titlurile zilei cu Bitcoin.

Bitcoin nu este singura criptomonedă în atenția investitorilor

Mereu în căutare de ”marfă proaspătă”, participanții la piață și-au reorientat atenția și spre Ethereum, care, o perioadă, rămăsese în umbra celei mai cunoscute monede virtuale. De la începutul anului, până joi 18 februarie, ora 20, Bitcoin a înregistrat un avans de 77%, iar Ethereum unul de peste două ori mai mare: 164%.

Ethereum poate fi utilizată ca ”bază” pentru așa numitele ”smart contracts”, contracte inteligente, de fapt o modalitate de a automatiza anumite operațiuni. Prin comparație cu Bitcoin, capitalizarea totală (numărul de monede în circulație * valoarea unei monede) este de aproape 4 ori mai mică. O serie de monede mai puțin vizibile sau relativ noi (apărute în ultimul an) au beneficiat, la rândul lor, de valul de entuziasm referitor la întregul domeniu, cu surplusul de adrenalină oferit de căutarea ”viitorului Bitcoin”.

Situația actuală ar putea părea, la prima vedere, favorabilă fanilor Bitcoin: trend ascendent puternic, vizibilitate în creștere, grad de penetrare tot mai ridicat, cu spațiu însă pentru utilizarea la scară largă instituțională, planuri ale unor companii de prestigiu de acceptare ca metodă de plată (Tesla).

Valoarea de piață a Bitcoin se află la câteva procente de nivelul care i-ar da o capitalizare spectaculoasă de 1 trilion de dolari. Cifra nu este doar un reper simbolic: suma este suficient de ridicată încât să atragă o serioasă atenție băncilor centrale. De fapt, comentarii oficiale pe un ton reținut sau chiar avertismente directe (FCA a oferit unul dintre cele mai directe: se pot pierde toți banii investiți în monede virtuale) au limitat avansul, dar nu au fost decât o frână temporară, în perspectiva mai largă.

Cu toate acestea, riscul unei reglementări severe nu a dispărut, iar în opinia noastră el a devenit chiar mai ridicat. Cu cât devine mai valoros și e mai utilizat, în special prin legare la sistemul financiar global, cu atât pericolul unei abordări mai puțin prietenoase din partea autorităților devine mai mare.

Pe termen scurt, însă, prețul în sine poate reprezenta o problemă: aprecierea prea rapidă va oferi tentații (de a vinde pentru a „asigura” profitul) în creștere celor care au intrat în scop speculativ, și chiar unei părți a celor care au un orizont mediu de deținere. Se poate spune că, pentru moment, riscul principal ar fi ca Bitcoin să devină victima propriului succes.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

3 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

3 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

3 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

3 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

3 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

3 zile ago

Acest website folosește cookies