Ştiri

Biroul Procurorului Public European anunţă 160 de percheziţii în România

Biroul Procurorului Public European (EPPO) a anunţat marţi o acţiune împotriva unei grupări de crimă organizată care era activă în România şi Austria.

„Începând de la primele ore ale dimineţii, sunt în desfăşurare 160 de percheziţii domiciliare, inclusiv la locuinţe ale unor funcţionari publici şi la sedii ale unor instituţii publice, ca parte a unei anchete în derulare de şase luni asupra unor presupuse fraude cu fonduri europene şi româneşti de peste cinci milioane de euro, spălate printr-un mecanism financiar complex”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul EPPO.

Aproximativ 30 de persoane vor fi aduse pentru interogatoriu, precizează sursa citată.

EPPO explică faptul că, în cadrul investigaţiei, începută în urmă cu şase luni, a descoperit că, începând din 2017, „o grupare de crimă organizată a creat peste 150 de companii fictive şi le-a folosit pentru a obţine în mod fraudulos fonduri europene şi naţionale”.

„Aceste companii au aplicat pentru finanţări publice pentru a achiziţiona echipamente sau bunuri pentru operaţiunile de zi cu zi, pe baza unor documente necorespunzătoare, incomplete sau false, sau au folosit facturi fictive pentru a achiziţiona active fixe, echipamente sau bunuri. În majoritatea cazurilor, echipamentele sau bunurile care figurau ca fiind achiziţionate în cadrul proiectelor nu au fost de fapt achiziţionate, aceleaşi echipamente sau bunuri fiind folosite în mai multe proiecte”, se mai menţionează în comunicat.

Conform EPPO, „sumele obţinute din bugetul Uniunii Europene şi din bugetul naţional de companiile respective erau retrase de obicei cash de la ATM-uri de diferite persoane din anturaje ale membrilor grupării criminale organizate, după care erau predate acestora. Ulterior, sumele erau folosite pentru a achiziţiona bunuri şi servicii pentru alte persoane fizice şi juridice pentru a ascunde originea ilicită”.

Investigaţia a fost desfăşurată cu sprijinul poliţiştilor de la Structura de Sprijin a EPPO din România, al poliţiştilor de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi al poliţiştilor de la Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului român de Interne (Structura Centrală şi centrele operaţionale din Cluj şi Timişoara), adaugă EPPO.

La percheziţii au participat sute de poliţişti de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul IGPR, Direcţia Generală Anticorupţie din M.A.I., Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române, Inspectoratul de Jandarmi Timiş şi Gruparea Mobilă de Jandarmi Glad Voievod Timişoara.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

23 de ore ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

24 de ore ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

o zi ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

o zi ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

o zi ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

o zi ago

Acest website folosește cookies