Bill Gates tocmai ce l-a egalat pe Jeff Bezos în clasamentul celor mai bogați oameni din lume. Cine sunt primii 10

Fondatorul Microsoft Bill Gates l-a depăşit vineri pe CEO-ul Amazon Jeff Bezos, urcând pe primul loc în topul celor mai bogate persoane din lume, potrivit clasamentului realizat de Bloomberg şi citat de CNN.
Cu o avere estimată la 110 miliarde de dolari, Bill Gates n-a mai deţinut această poziţie în ultimii doi ani, abia luna trecută începând să-l depăşească pentru scurt timp pe Bezos, după ce Amazon a raportat că profitul său pentru cele trei luni care se încheie în septembrie a scăzut cu aproape 28% faţă de anul trecut.
Bill Gates l-a detronat pe Jeff Bezos
Între timp, acţiunile Microsoft au crescut cu aproape 48% în acest an, iar luna trecută compania s-a calificat, în defavoarea Amazon, pentru un contract de cloud computing în valoarea de 10 miliarde de dolari cu Pentagonul.
După ce s-a despărţit de soţia sa MacKenzie Bezos, Jeff Bezos a renunţat la o parte semnificativă din pachetul său de acţiuni deţinute la Amazon, având în prezent o avere netă de 108,7 miliarde de dolari.
Top 10 cei mai bogaţi oameni din lume:
- Bill Gates – 110 miliarde de dolari (SUA)
-
Jeff Bezos – 109 miliarde de dolari (SUA)
- Bernard Arnault – 103 miliarde de dolari (Franţa)
-
Warren Buffett – 86.6 miliarde de dolari (SUA)
-
Mark Zuckerberg – 74.5 miliarde de dolari (SUA)
-
Amancio Ortega – 67.6 miliarde de dolari (Spania)
-
Larry Page – 64.3 miliarde de dolari (SUA)
-
Sergey Brin – 62.4 miliarde de dolari (SUA)
-
Charles Koch – 61.7 miliarde de dolari (SUA)
-
Julia Flesher Koch – 61.7 miliarde de dolari (SUA)