Ştiri

Biden anunţă prima serie de sancţiuni economice împotriva Rusiei: Acesta este începutul unei invazii ruseşti în Ucraina

Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat marţi prima serie de sancţiuni economice împotriva Rusiei, cu scopul de a izola Moscova de sistemul financiar occidental.

 

Într-un discurs la Casa Albă, Biden a precizat că sancţiunile vizează două mari instituţii financiare ruseşti şi accesul Moscovei la finanţare occidentală, precum şi oligarhi ruşi, relatează DPA, potrivit Agerpres.

El a adăugat că SUA sunt ”pregătite să meargă mai departe cu sancţiunile” în cazul în care Rusia îşi extinde agresiunea împotriva ţării vecine. Sancţiunile vin la scurt timp după ce Rusia a recunoscut independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei şi a autorizat trimiterea de trupe ruseşti în Donbas.

”Acesta este începutul unei invazii ruseşti în Ucraina”, a spus Biden, pentru a justifica această acţiune. ”Credem în continuare că Rusia este pregătită să meargă mult mai departe în lansarea unui atac militar masiv împotriva Ucrainei”, a mai spus preşedintele american.

Biden a precizat că a păstrat legătura în mod constant cu liderii europeni, inclusiv cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. SUA, aliaţii şi partenerii săi au lucrat la unison, spune el. „Suntem uniţi în sprijinul nostru pentru Ucraina. Suntem uniţi în opoziţia noastră faţă de agresiunea rusă. Suntem uniţi în hotărârea noastră de a ne apăra alianţa NATO”, a spus preşedintele.

Biden a afirmat că nu are intenţia de a lupta cu Rusia, dar promite că va apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO. Liderul de la Casa Albă a adăugat că nu ai nevoie de sânge decât dacă intenţionaţi să începi un război – făcând referire la dezvăluirile conform cărora Rusia şi-a făcut provizii de sânge în apropierea graniţei cu Ucraina.

Elena Marinescu

Recent Posts

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

12 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

12 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

12 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

14 ore ago

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

15 ore ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

15 ore ago

Acest website folosește cookies