Biden anunță oficial cel mai mare pachet de ajutor militar pentru Ucraina în valoare de aproximativ 3 miliarde de dolari

Andrei Dumitru 24/08/2022 | 16:12 Ştiri
Biden anunță oficial cel mai mare pachet de ajutor militar pentru Ucraina în valoare de aproximativ 3 miliarde de dolari

Preşedintele american Joe Biden a anunţat, miercuri, cu ocazia Zilei Independenţei Ucrainei, cel mai mare pachet de ajutor militar oferit de Statele Unite de la începutul războiului, în valoare de aproximativ 3 miliarde de dolari, relatează AFP.

”Statele Unite ale Americii se angajează să sprijine poporul Ucrainei în timp ce continuă lupta de apărare a suveranităţii sale. Ca parte a acestui angajament, sunt mândru să anunţ cea mai mare tranşă a noastră de asistenţă de securitate până în prezent: aproximativ 2,98 miliarde de dolari în armament şi echipamente”, a anunţat Biden, într-un comunicat.

Liderul american a subliniat că ajutorul financiar permite Ucrainei să achiziţioneze sisteme de apărare aeriană, sisteme de artilerie, muniţie şi radare ”pentru a se apăra pe termen lung”.

”Ştiu că această Zi a Independenţei aduce un amalgam de sentimente multor ucraineni, deoarece mii de oameni au fost ucişi sau răniţi, milioane au fost strămutate şi mulţi alţii au fost victime ale atrocităţilor şi atacurilor ruşilor. Dar şase luni de atacuri necruţătoare nu au făcut decât să întărească mândria pe care ucrainenii o au în ei înşişi, în ţara lor şi în cei 31 de ani de independenţă”, a mai spus el.

Celebrarea independenţei Ucrainei coincide cu aniversarea a şase luni de conflict de începutul invaziei ruse pe 24 februarie.