Ştiri

BEC a decis renumărarea voturilor din mai multe secții din Capitală

Biroul Electoral Central a decis, marţi, renumărarea voturilor în secţiile 455, 479 şi 526 din Sectorul 3 al Capitalei, informează Agerpres.

Decizia BEC a fost luată la solicitarea Oficiul electoral al Sectorului 3.

Luni, Biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti nr. 42 şi-a declinat către Biroul Electoral Central competenţa de soluţionare a cererilor de renumărare a voturilor exprimate în secţiile 455,479 şi 526 din Sectorul 3 formulate de Oficiul electoral al acestui sector.

Oficiul electoral al Sectorului 3 a solicitat desigilarea sacilor conţinând buletinele de vot întrebuinţate în vederea renumărării voturilor aferente procesului-verbal de stabilire a rezultatelor pentru Senat în cadrul Secţiei 479, întrucât „există un dubiu rezonabil privind numărul de voturi valabil exprimate pentru Alianţa USR PLUS ca urmare a unei corecturi olografe, dubiu ce nu poate fi lămurit prin intermediul corelaţiilor din cadrul procesului-verbal”.

Desigilarea sacilor conţinând buletinele de vot întrebuinţate în vederea renumărării voturilor în cadrul Secţiei 526 a fost solicitată deoarece „corelaţiile aferente procesului-verbal nu pot fi lămurite prin operaţii efectuate de oficiul electoral”, iar în cazul Secţiei 455 „din dosarele aferente lipsesc buletinele de vot nule, acestea fiind depuse din eroare în sacul cu buletinele de vot valabil exprimate”.

Biroul Electoral Central a aprobat, prin Decizia 118, solicitarea de renumărare a voturilor în aceste secţii, stabilind că operaţiunile vor fi efectuate de Oficiul electoral al Sectorului 3, iar corecţiile necesare în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării vor fi efectuate, în baza deciziei oficiului electoral, de către preşedintele acestuia, prin înscrierea valorilor corecte, semnarea în dreptul corecturilor şi aplicarea ştampilei oficiului electoral.

NewMoney

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies