Ştiri

BCR va oferi finanțări de peste 1,23 miliarde de lei pentru IMM-uri 

Fondul European de Investiții și Banca Comerciala Română au semnat actul adițional de majorare a acordului de garantare în cadrul Programului Inițiativa pentru IMM-uri. BCR va acorda finanțări de peste 1,23 miliarde lei pentru investiții și activitatea curentă a IMM-urilor, în condiții de costuri avantajoase, cu o garanție de 60%, acordată de FEI.

Programul Inițiativa pentru IMM-uri susține creșterea accesului la finanțare al companiilor, care beneficiază astfel de garanții de la Fondul European de Investiții, dar și de o dobândă redusă. Începand cu anul 2017, până în prezent, în cadrul acestui program, Banca Comercială Română a finanțat deja un număr de peste 300 de IMM-uri cu circa 500 milioane lei.

Ajutor din parte Uniunii Europene pentru IMM-uri

Tranzacțiile IMM beneficiază de sprijinul Uniunii Europene prin programul Inițiativa pentru IMM, finanțat de Uniunea Europeană, prin FEDR și Horizon 2020, și de către Fondul European de Investiții și Banca Europeană de Investiții.

“Există provocări și oportunități la tot pasul într-o economie în schimbare. În acest context, alături de Fondul European de Investiții, BCR va acționa ca un adevărat accelerator de business pentru afacerile românești. Mai mult decât costuri de finanțare foarte bune, aducem expertiză în structurarea finanțărilor și managementul riscului. Vrem să accelerăm business-urile românești sănătos, în siguranță și pe termen lung” a declarat Sergiu Manea, Președintele Băncii Comerciale Române.

Parteneriatul dintre Fondul European de Investiții și Banca Comerciala Romana, început în anul 2010. În prezent între cele doua instituții mai sunt în vigoare: un acord de finanțare și garantare destinat acordării de împrumuturi în lei pentru fermierii și antreprenorii din zonele rurale, în cadrul Programului FEI AGRI și un acord de garantare destinat acordării de împrumuturi pentru clienți micro, inclusiv start-up-uri, în cadrul Programului COSME.

 

Andrei Dumitru

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

o zi ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

o zi ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

o zi ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

o zi ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

o zi ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

o zi ago

Acest website folosește cookies