În Evul Digital, cultul personalității nu a murit, doar și-a mai restrâns aria de exprimare, în acele părți ale lumii unde închinarea la conducători n-a devenit caducă. Cultul personalității la noi pare irepetabil, precum depunerea zăpezilor de altădată. Dar vă pro pun să tragem cu ochiul la cei care n-au abandonat acest obicei. Puteam fi acolo, scuze pentru fran chețe. Poate le veți găsi fleacuri, dar printre plăce rile mele vinovate se numără și parcurgerea cu avi di tate a presei (edițiile online) din Republica Popu lară Democratică Coreeană. E un studiu interesant al retoricii oficiale dintr-o tiranică dinastie asiatică, neglijent camuflată în republică sihastră. Limbaj de lemn, corectitudine politică exagerată, idolatrie fără re zerve sunt doar câteva dintre atributele mijloacelor de expresie utilizate, în epoca inteligenței artificiale, într-o țară izolată ca un eremit, pentru a desă vârși cultul personalității.
E un cult nemuritor, început în epoca modernă a Coreei de Nord cu prosternarea în fața Eternului Conducător, Kim Ir Sen, continuat cu adularea fiu lui său, Kim Jong Il – cel a cărui naștere a fost vestită de un curcubeu dublu, pentru ca la dispariție să fie plâns cu sughițuri de urșii ieșiți din hibernare, dar și de un reporter care a sărit în calea dricului și a urlat printre hohote: „Să fie aievea, Comandante? Pleci fără noi?“ – și urmat de preamărirea nepotului dinastic, respectatul tovarăș Kim Jong Un. Despre actualul secretar general circulă minunate mostre de ado rație sub formă de storytelling. Sunt basme contemporane publicate de principalul cotidian al patriei cu stemă având design de inspirație sovie tică, ce în fățișează spice de orez într-o țară înfome tată, cu o hidrocentrală acolo unde curentul se dă cu țârâita și cu muntele Baekdu iluminat de o ste luță pe post de soare. Publicația se numește Rodong Sinmun și are îndrăgita rubrică „Povești de neuitat despre devotamentul său pentru popor“.
DE CE PHENIAN? Înainte de a ne răsfăța cu un basm edificator, câteva detalii legate de modul în care a pătruns universul nord-coreean în limba română.
La jumătatea veacului trecut, în Europa existau doar două variante acceptate de a transpune coreeana, ce provine din marea familie de limbi uralo-altaice: un sistem de latinizare, propus de americanii McCune și Reischauer, sau sistemul chirilic, conceput de savantul rus Lev Konțevici. Întrucât fonetic pare mai greu să ne dezicem de ruși, ni s-a transmis până azi transliterația Phenian: așa i se spune capitalei nord-coreene în Rusia, Ucraina, Bulgaria, Polonia, așa a rămas și la noi, nerenunțându-se la varianta slavă în favoarea celei din engleză, Pyongyang. Numele Kim Ir Sen a ajuns la noi pe filieră rusească (transcrierea fonetică răspândită era din engleză, Kim Il Sung). În virtutea aceluiași „botez sovietic“, fiul acestuia era denumit, în anii tinereții petrecute în URSS, Iuri Irsenovici Kim, cu un patronim rusificat. Abia când lumina de la Răsărit nu a mai fost atât de puternică, ne-am luat îngăduința de a-l numi, ca în engleză, Kim Jong Il (în acest caz, am avut chiar și o efemeră „românizare“, Kim Giăng Il, căruia unele crainice TV de la noi îi ziceau Kim Jong 2, confundându-i un prenume cu cifra doi roman). Numele actualului lider nord-coreean e în română ca în en gleză, Kim Jong Un. Mă rog, hai s-o lăsăm așa, dacă tot nu putem convinge diriguitorii că Belarus în loc de Bielorusia e o tâmpenie lingvistică, asemenea adoptării Beijingului în locul încetățenitului Pekin. Sau pe știriști, că dacă pronunță Lugansk în loc de Luhansk recunosc, involuntar, că acel teritoriu e al Rusiei, nu al Ucrainei.
DICTATORUL PLASATOR. Iată o mostră de cult al personalității: „Fără întrebări la Delfinariul Rungna. La teatru și la cinema, oamenii îi întreabă frecvent pe plasatori unde vor sta, în timp ce le prezintă biletele. Dar nu veți auzi astfel de întrebări la Delfinariul Rungna, datorită iubirii fierbinți pe care respectatul secretar general le-o poartă oamenilor. Într-o bună zi, când construirea delfinariului era în toi, un oficial l-a informat pe secretarul general că scaunele de pe margini vor avea culori diferite, arătând în direcția sectoarelor ce aveau să fie ridicate. El a privit îndelung zona indicată și i-a instruit pe responsabili să facă biletele în culorile scaunelor, pentru ca vizitatorii să-și găsească locurile cu ușurință. Astfel, întrebă rile vizitatorilor au dispărut. Într-adevăr, e o poveste mișcătoare despre dragostea de oameni a secretarului general, care se gândește mereu la confortul po po rului înaintea celorlalți“.
Închei cu ipoteza că niciun cult al personalității nord-coreean nu poate bate auto-cultul personali tății, așa cum a produs dictatorul ugandez Idi Amin, care s-a proclamat „Excelența Sa Președintele pe viață Feldmareșal Al Hadj Dr. Idi Amin Dada, Domn al tuturor fiarelor pământului și al peștilor mărilor și cuceritor al Imperiului Britanic în Africa în general și în Uganda în particular“.
E drept însă că n-am citit cele 1.500 de cărți scrise în doar trei ani de Kim Jong Il, nici n-am ascultat cele șase opere lirice compuse de singurul șef de stat care n-a putut transmite oral un mesaj de Anul Nou, fiindcă era supremul bâlbâit.
