Una dintre cele mai exotice știri ale acestui început de an este, fără îndoială, aceea că 11 prinți din Arabia Saudită au intrat în grevă pentru că guvernul nu a mai fost de acord să le plătească facturile curente la apă și electricitate. Desigur, povestea este mai complicată, în sensul că Arabia Saudită trece printr-o reformă anticorupție (aici, păstrând proporțiile, seamănă cu România) și chiar una fiscală. Arestarea prinților saudiți și anularea plății facturilor la utilități de către stat fac parte dintr-o schimbare mai complicată, economică și politică a Arabiei Saudite.
Dar, știrea în sine este un bun prilej pentru a trece în revistă prinții, prințișorii, cerșetorii, baronii, baronașii și lipitorii de afișe din România, cărora statul nu le taie subvențiile, ba dimpotrivă, îi încurajează să se căpătuiască.
Tabloul România. Să privim imaginea de ansamblu a societății românești. Există mai multe clase de câștigători ai tranziției din România. Criteriile pe baza cărora judecăm sunt ierarhia salarială, a pensiilor speciale sau a privilegiilor pe care și le-au creat în 27 de ani.
Dacă analizăm clasamentul salariilor bugetare, vom vedea că pe primele locuri se află, într-o ordine aleatorie, magistrați, militari, serviciile speciale, salariați din Ministerul de Interne și angajați ai Ministerului de Externe. Nu este vorba doar despre salarii, ci și despre un sistem de pensii speciale la care se adaugă o serie de beneficii bine ascunse de ochii publicului (locuințe de serviciu, credite cu dobândă subvenționată, bonusuri, prime, condiții de pensionare speciale și altele).
În subsolul clasamentului se află, de ani de zile, profesorii, medicii și personalul din administrația locală. Anul trecut, prin legea de salarizare unitară, s-a încercat o echilibrare a diferențelor care există între categoriile profesionale, dar rezultatul este incert. Ceea ce se știe, însă, cu siguranță este că a avut loc o creștere de salarii în administrația locală, numai că efectele financiare au devenit complicate. În sensul că s-a ajuns în situația ca unele administrații locale să nu mai aibă fonduri suficiente pentru plata salariilor.
Există două probleme majore pe care le-a adus o astfel de ierarhie a salariaților bugetari. Prima, este diferența substanțială de venituri între categorii profesionale. S-a creat o discrepanță majoră, o adevărată inegalitate de statut între salariații bugetari.
A doua problemă este că, dacă societatea a admis să ofere „rente“ unor categorii profesionale, așteptările erau ca România să facă progrese în administrație și economie. Nu s-a întâmplat așa. România, chiar dacă a făcut progrese de netăgăduit de la intrarea în Uniunea Europeană, rămâne, din multe puncte de vedere și la majoritatea indicatorilor, pe ultimele locuri în Europa.
Pilonii fundamentali ai statului au fost consolidați în ceea ce privește beneficiile oferite, dar aceștia nu au reușit să „livreze“ pe măsura investițiilor făcute. Efectele asupra societății au fost distructive. Medicii și-au găsit de lucru în Europa lăsând un vid de personal în sistemul sanitar românesc și așa lipsit de organizare și de eficiență.
Învățământul a fost bulversat de politicile publice incoerente, dar și de veșnicile scuze ale lipsei de finanțare pe care cadrele didactice nu au încetat să le aducă în discuție când a venit vorba de slaba performanță a sistemului.
În ultimă instanță, este o problemă de alocare eficientă a resurselor. Societatea românească a acceptat sau a fost forțată prin deciziile politicienilor să aloce fonduri bugetare spre privilegii de tot felul, dar constată, dupa 27 de ani, că infrastructura este la un nivel scăzut, că sistemul de sănătate dă rateuri și că sistemul de educație rămâne racordat la secolul trecut.
Baronii privați. Din păcate, nici mediul de afaceri nu a fost scutit de „baronizare“. Au existat oameni de afaceri și companii care au trăit exclusiv sau majoritar din fonduri publice. Poate că un criteriu important pentru o companie din România ar putea să fie „procentajul din cifra de afaceri pe care îl are din contracte cu instituții publice“.
Desigur, poate fi considerată o abordare îngustă. Numai că realitatea economiei justifică o astfel de analiză. În sensul că legarea la fondurile publice a dat naștere unor anomalii. Companii care au ajuns să domine industrii, desființând concurența reală, au subcontractat lucrările către alte companii. Mai mult, chiar în condițiile unui monopol asupra industriei, rezultatele economice au întârziat să apară. Au existat fonduri alocate practic discreționar, dar eficiența folosirii lor a lăsat de dorit.
Au fost alocați bani pentru construirea de drumuri și autostrăzi, dar rezultatele sunt modeste. Au fost cheltuite fonduri pentru infrastructura tehnologică, dar e-guvernarea este la un nivel redus: au existat întârzieri în absorbția fondurilor europene din cauze legate de sistemele informatice.
Criteriul de business care spune că adevărații oameni de afaceri sunt cei care „nu lucrează cu statul“, chiar dacă sună radical, poate avea acoperire în realitatea tumultuoasă din România.
