Băncile se pregătesc pentru dispariția programului ”Prima Casă”

Alexandra Pele 30/03/2017 | 13:27 Ştiri
Băncile se pregătesc pentru dispariția programului ”Prima Casă”

BRD, a treia cea mai mare bancă din România după active, lansează o nouă ofertă de creditare imobiliară adresată publicului țintă al programului ”Prima Casă”.

Valoarea finanţării care poate fi obţinută cu ajutorul noului credit este între 10.000 şi 100.000 de euro, echivalent lei, pe maximum 30 de ani, iar avansul minim solicitat este de 15%.

Dobânda este calculată folosind formula Robor 3M + 2,25%, produsul fiind adresat exclusiv clienţilor care încasează sau urmează să încaseze venitul în cont BRD, individual sau în convenţie salarială, pe toată durata creditului.

”Lansarea creditului „La Casa Mea” le oferă consumatorilor o alternativă mai avantajoasă la creditul Prima Casă şi a fost creat anticipând încheierea programului guvernamental, strategia Ministerului Finanţelor prevăzând diminuarea graduală a fondurilor alocate plafonului de garantare în următorii 5 ani”, spun reprezentanții băncii.

BRD este unul dintre cei mai mari actori pe piaţa românească a creditelor ipotecare, banca deţinând o cotă de aproximativ 25% din piaţa împrumuturilor în programul „Prima Casă”.

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.