Băncile din zona euro, verificate în privinţa planurilor de criză

Andrei Dumitru 02/03/2023 | 11:51 Ştiri
Băncile din zona euro, verificate în privinţa planurilor de criză

Organismul UE responsabil cu lichidarea băncilor cu probleme a anunţat că va începe inspecţii la faţa locului în rândul principalelor creditori din zona euro, pentru a verifica dacă pot fi închişi fără ajutorul plătitorilor de taxe în cazul unei crize, transmite Agerpres.ro.

După criza financiară din 2007-2009, când plătitorii de taxe au contribuit la salvarea băncilor, a fost înfiinţat Comitetul Unic de Rezoluţie (SRB). În prima fază, SRB cere băncilor să aibă planuri de „rezoluţie” în care să arate cum se redresează în urma crizei sau cum pot fi lichiditate lin, fără ajutor public.

Dominique Laboureix, preşedintele nou numit al SRB, a declarat în Parlamentul European că „a doua fază” a activităţii instituţiei, pentru perioada 2024-2028, se va concentra pe verificarea planurilor, dacă acestea funcţionează în practică.

„Vom efectua o revizuire strategică anul acesta. În timp ce în prima fază ne-am concentrat în mod corect pe introducerea planurilor de rezoluţie, în următorii ani SRB trebuie să se asigure că aceste planuri pot fi puse efectiv în practică”, a explicat Laboureix.

„Aceasta înseamnă testarea şi verificarea modului în care funcţionează, într-o simulare, planurile de rezoluţie. Aceasta înseamnă inspecţii la sediile băncilor”, a adăugat oficialul.

Conform site-ului instituţiei, misiunea SRB este să garanteze rezoluţia ordonată a băncilor aflate în dificultate majoră, cu un impact redus asupra economiei reale şi finanţelor publice din statele UE participante şi din alte ţări.