Băncile au soluţionat deja 90% din cele 362.000 de solicitări de suspendare a plăţii ratelor

NewMoney 22/06/2020 | 17:43 Ştiri
Băncile au soluţionat deja 90% din cele 362.000 de solicitări de suspendare a plăţii ratelor

Băncile au soluţionat deja 90% din cele 362.000 de solicitări de suspendare a obligaţiilor de plată primite de la clienţi, a informat luni Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

”Băncile din România au soluţionat 321.000 de solicitări, reprezentând aproximativ 90% din cele aproximativ 362.000 de solicitări depuse de clienţii persoane fizice şi juridice pentru suspendarea obligaţiilor de plată lunare din contractele de credit, în primele trei luni de la debutul pandemiei COVID-19”, arată un comunicat al ARB.

Până la data de 15 iunie 2020, din cele aproximativ 321.000 de solicitări soluţionate, peste 60% au fost soluţionate în baza Ordonanţei de Urgenţă 37/2020 şi aproximativ 40% în baza măsurilor de sprijin adoptate proactiv de bănci, începând cu luna martie, pentru clienţii afectaţi de efectele pandemiei.

Restul solicitărilor se află în curs de procesare, precizează ARB.

”În baza OUG 37/2020, banca analizează solicitarea formulată de client şi în termen de maximum 15 zile de la data primirii solicitării comunică acestuia decizia. În cazul aprobării solicitării debitorului, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data comunicării de către client a solicitării de suspendare către bancă”, precizează asociaţia.

Clienţii ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia generată de pandemie au depus cereri pentru suspendarea obligaţiilor de plată lunare din contractele de credit.

Cele mai multe solicitări au venit din partea persoanelor fizice

Astfel, clienţii persoane fizice au depus un număr de peste 334.000 de solicitări de suspendare a obligaţiilor de plată lunare, ceea ce reprezintă o ponderede aproximativ 22% din creditele în derulare acordate populaţiei.

Clienţii persoane juridice au depus un număr de aproape 28.000 de solicitări de suspendare a obligaţiilor de plată lunare, aferente unui ponderi de aproximativ 28% din portofoliul total de credite acordate acestei categorii.

”Comunitatea bancară din România îşi exprimă dorinţa de a contribui în continuare la procesul de relansare a economiei româneşti în perioada imediat următoare, prin soluţii comune ce pot fi identificate ca parte a dialogului dintre comunitatea de afaceri şi factorii de decizie instituţională. Sistemul bancar susţine încheierea unui parteneriat constructiv cu autorităţile pentru a finanţa economia în condiţii de predictibilitate”, arată ARB.