Bănci la purtător: marile grupuri telecom își pregătesc intrarea în segmentul serviciilor financiare

Alexandra Pele 05/06/2017 | 11:32 Financiar
Bănci la purtător: marile grupuri telecom își pregătesc intrarea în segmentul serviciilor financiare

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Cu milioane de clienți și puțin spațiu de creștere în businessurile de bază, operatorii telecom încep să fie tot mai vizibili pe segmentul serviciilor financiare.

Să dăm credit faptelor: în 2007, Vodafone lansa în Kenya, împreună cu operatorul local Safaricom, serviciul de transfer de bani prin intermediul telefonului mobil M-Pesa. Numele ales era o combinație între „mobile“ și „pesa“, cuvântul în swahili pentru „bani“, iar ceea ce a urmat a depășit orice așteptări.

În doar câțiva ani, rata de incluziune financiară a sărit de 75%, un procent care concurează cu cel din multe state dezvoltate și care este mult peste cel din România, de exemplu, de doar 60%. Succesul M-Pesa a fost posibil în mare mă­sură și datorită reglementărilor mai laxe din Kenya, unde operatorii telecom nu au avut nevoie de licențe speciale pentru a pătrunde în zona serviciilor financiare. Ulterior, M-Pesa s-a extins și în alte state din Africa și din Orientul Mijlociu, fiind lansat în 2014 și în România (sin­gurul stat UE în care există). Studiul de caz kenyan spune multe des­pre forța pe care ar putea să o aibă companiile de tele­co­municații în zona serviciilor financiare. Iar marii jucători din industrie au făcut deja primii pași nu doar în Africa, ci și în piețe mai dezvoltate, unde și serviciile sunt cu mult mai sofisticate. În România se anunță deja mai multe miș­cări, în prin­cipal de la jucă­torii străini.

FINANȚE ÎN ORANGE. Francezii de la Orange au lansat anul trecut Orange Money, un serviciu de transfer de bani și plăți cu telefonul mobil. Serviciul permite transformarea telefonului într-un portofel inteligent care poate fi încărcat cu nume­rar în magazinele operatorului sau direct de pe card (printr-o aplicație sau pe site-ul dedicat). Din noiembrie 2016 și până la sfârșitul lunii martie, 41.000 de clienți au ales Orange Money, potrivit datelor trans­­mise de companie.

La nivel global, Orange avea la sfâr­șitul anului trecut 8,4 milioane de clienți activi care foloseau acest serviciu (mulți dintre ei din Africa și Orientul Mijlociu). De altfel, operatorul oferă mai multe tipuri de ser­vicii financiare: Orange Money în Afri­ca, Orange Finanse în Polonia, Oran­ge Cash în Franța și în Spania și Orange Bank în Franța. În România,

Oran­­ge urmează să intro­ducă și alte faci­lități de creditare pe termen scurt, după cum anunța la sfârșitul lunii aprilie Gervais Pellisier, CEO adjunct şi director exe­cutiv pentru operaţiunile din Europa ale grupului.

„Prioritatea noastră este să dezvoltăm acest serviciu digital, prin diversificarea funcționalităților și creșterea numărului de comercianți pentru tranzacții cu Oran­ge Money“, spun reprezentanții grupului telecom.

PARTENERIAT GERMANO-POLONEZ. Telekom România se pregătește la rândul său pentru lansarea primelor servicii financiare. În urmă cu doi ani, operatorul a parafat un parteneriat cu banca polo­neză Alior, singura instituție financiară nou intrată pe piața bancară locală în 2016. Colaborarea din România este o continuare a celei din Polonia (T-Mobile Banking Services).

„Parteneriatul cu Alior Bank, în cadrul căruia avem în plan lansarea de servicii bancare, este în derulare și vom oferi de­talii în curând“, spune Ladislav Petenyi, chief strategy, Transformation & Wholesale Services officer la Telekom România.

Aceasta a fost singura precizare pe care compania a dorit să o facă în legă­tură cu serviciile pe care le va oferi pe plan local. Rapoartele transmise de Alior bursei de la Varșovia sunt însă de natură să ofere mai multe indicii în legătură cu viitoarele servicii financiare de care vor beneficia clienții Telekom.

„În primul trimestru al anului viitor, clienții individuali vor putea să apeleze la servicii bancare (…). Ca parte din înțele­gere, clienții operatorului românesc vor avea acces la o gamă largă de produse mo­derne de economisire și creditare, si­mi­­lare celor oferite în Polonia“, se arată într-un raport transmis bursei de la Varșovia la începutul lui 2016.

Anul trecut, Alior a acordat credite în valoare de 527 de milioane de zloți (125,5 milioane de euro) în cadrul parteneriatului cu T-Mobile, de aproape două ori mai mult decât volumul din 2015. Banca a avut în medie 35.000 de clienți noi pe trimestru, care au accesat aproximativ 140.000 de produse bancare. Pe piața po­loneză, T-Mobile oferă prin intermediul Alior posibilitatea de deschidere gra­tuită a unui cont bancar, de comandare a unui card de credit sau debit, precum și de soli­­citare a unui împrumut direct din apli­cația de pe telefon.

Cu un pas spre diversificare făcut deja pe piața de energie electrică, grupul RCS&RDS, controlat de omul de afaceri Zoltán Teszári, nu este interesat deo­camdată de o extindere și în zona serviciilor financiare. „E o tendință care are loc tot mai mult. Ne-am uitat și noi la opor­­tunitățile acestea, dar nu le-am luat în calcul. Momentan ne focusăm pe telecom“, a explicat Serghei Bulgac, CEO-ul companiei.

În statele dezvoltate, succesul operatorilor telecom pe zona serviciilor financiare a fost deocamdată limitat. Numai că planurile ambițioase și așteptările clien­ților ar putea schimba lucrurile într-un viitor nu foarte îndepărtat.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Cine, ce, cât” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Noile tehnologii, în special cele venite din zona smartphone, permit dezvoltarea unor servicii financiare pe cât de sofisticate, pe atât de la-ndemână pentru clienți.[/vc_column_text][vc_column_text]

  • MODELUL POLONEZ. Orange Finanse din Polonia este un parteneriat similar celui dintre Telekom și Alior. Orange colaborează acolo chiar cu principalul competitor al Alior, mBank, instituție financiară care mizează pe digitalizare. Serviciul dezvoltat le permite clienților operatorului să-și deschidă un cont bancar pe telefon și să-și transforme smartphone-ul într-un card. Practic, ei pot face plăți (prin tehnologia NFC – „near field communications“), transfera bani, solicita împrumuturi și face retrageri de la ATM-uri cu telefonul mobil.
  • POTENȚIAL LOCAL. În România, tranziția către smartphone-uri este în plină desfășurare. După ce în perioada de boom piața telefoanelor inteligente creștea cu 50-60% pe an, acum ritmul este tot alert, însă se înregistrează avansuri cuprinse între 10 și 15%. În 2017, companiile de profil se așteaptă să vândă peste patru milioane de astfel de gadget-uri, în condițiile în care circa 40% dintre utilizatori au în continuare telefoane de generație veche.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

 


FOTO: Mediafax

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.